Horia Constantinescu a demisionat oficial de la șefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanța
Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, a demisionat oficial luni, 15 aprilie, de la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pentru a se înscrie în cursa pentru fotoliul de edil la Constanța.
„Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga mea carieră la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Cu sprijinul unei echipe politice puternice m-am înscris în cursa pentru Primăria Constanța. În funcția de președinte am dovedit cu prisosință că se pot face lucruri bune pentru cetățeni la nivel național. Este momentul să arăt că și pentru orașul nostru se poate face exact ceea ce trebuie”, a transmis Horia Constantinesu, potrivit News.ro.
Demisia va intra în vigoare începând cu data de 24 aprilie 2024. Mandatul său la conducerea ANPC a început în ianuarie 2022.
Horia Constantinescu a devenit şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa în 2017. Doi ani mai târziu, în august 2019, a fost numit prima dată șef la ANPC, la propunerea premierului PSD de atunci, Viorica Dăncilă, și a stat trei luni în funcție. Constantinescu (PSD) a fost numit din nou președinte ANPC în ianuarie 2022, printr-o decizie a premierului PNL de atunci, Nicolae Ciucă.
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi, 16 aprilie, și până la 30 aprilie, ora 23:59, să-și depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din 9 iunie.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii