Wednesday, May 29, 2024
Jurnalism corect


Haos în Kabul după revenirea talibanilor la putere. Iulian Fota: Este o mare îngrijorare legată de regruparea organizațiilor teroriste

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 august 2021

Mii de persoane, foști colaboratori ai statelor occidentale, ai fostului Guvern și simpli afgani, au luat cu asalt, luni, 16 august, pista aeroportului din Kabul în încercarea de a se refugia de teama talibanilor. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața într-o busculadă iar în imaginile publicate de presa internațională se observă două persoane care se prăbușesc dintr-un avion aflat în zbor. 

În acest context dramatic, Mainnews.ro a discutat cu directorul Institutului Diplomatic Român, Iulian Fota despre cauze și posibile evoluții ale situației.

Fota: Cauza este legată de prăbușirea fostului regim de la Kabul

În opinia lui Iulian Fota, cauzele acestor scene sunt legate exclusiv de prăbușirea fostului regim din Afganistan al lui Ashraf Ghani, iar nu de retragerea trupelor occidentale.

„Retragerea militară era necesară. Nu mai aveam cum să ne ajutăm fiind prezenți acolo. (…) E bine că diplomații occidentali au fost retrași pentru a vedea pe ce coordonate va funcționa regimul taliban. Tot ceea ce vedem astăzi este cauzat de prăbușirea structurilor fostului regim de la Kabul, nu retragerii trupelor occidentale”, a explicat fostul consilier prezidențial pentru Securitate Națională.

Se poate discuta despre un val migrator?

În pofida imaginilor cu mii de afgani care încearcă să scape din calea talibanilor, care au făcut înconjurul lumii, Iulian Fota consideră că este prematur de discutat despre un val migrator de amploare, așa cum s-a petrecut în timpul războiului din Siria.

„Nu putem discuta deocamdată despre un nou val migrator. Este o temere pe care unii o exprimă. Avem oameni disperați în Kabul, rămâne să vedem cum va reacționa regimul talibanilor, dar de aici până a vorbi despre un nou val de migrație e cale lungă”, consideră Iulian Fota.

România și-a atins obiectivul

În opinia directorului IDR, România a ieșit câștigată prin prezența militară în Afganistan, în condițiile în care principalul obiectiv al misiunii – aderarea la NATO –  a fost atins.

„România este una dintre puținele țări care iese câștigată. Obiectivul principal pentru care am intrat în Afganistan, aderarea la NATO, a fost atins. România nu are de ce să își ceară scuze sau să fie defensivă. Noi ne-am făcut datoria”, a subliniat Fota.

Pericolul recrudescenței organizațiilor teroriste în Afganistan nu trebuie exclus

Chestionat în legătură cu posibilitatea ca organizațiile teroriste să se regrupeze în Afganistan după retragerea trupelor, Iulian Fota nu a exclus această posibilitate, însă a ținut să sublinieze că statele occidentale sunt mult mai bine echipate decât în trecut pentru a răspunde unor astfel de amenințări.

„Este o mare îngrijorare (n.r. – legată de regruparea organizațiilor teroriste). Este un element pe care nu-l cunoaștem, au trecut 20 de ani, s-ar putea să nu mai fie aceeași talibani. Ei în negocierile pe care le-au avut cu americanii au promis că nu vor transforma Afganistanul într-o zonă de protecție teroristă. În acest moment, Occidentul este infinit mai bine pregătit să gestioneze amenințarea teroristă, acesta fiind și unul dintre motivele retragerii”, a conchis directorul IDR.

Context

După ce statele occidentale au început evacuarea ultimelor trupe din Afganistan, talibanii au preluat puterea la Kabul, forțându-l pe Ashraf Ghani să demisioneze.

SUA și aliații din NATO i-au alungat de la putere în noiembrie 2001 pe talibani, după ce aceștia i-au oferit adăpost lui Osama Bin Laden și altor teroriștii Al-Qaida implicați în atentatele de la 11 septembrie.

În perioada 1996 – 2001, când s-au aflat la putere în Afganistan, talibanii au impus interpretarea în sens foarte strict a legii islamice Șaria. Femeilor au obligate să poarte burka, le-a fost interzisă  educația și restricționat accesul la asistență medicală. În același timp, au fost impuse pedepse brutale, precum uciderea cu pietre(lapidarea), execuții publice și amputarea unui membru pentru cei acuzați de furt.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW