PoliticStirile zilei

Guvernul PNL a trecut cu 240 de voturi „pentru”/ Orban: În ciuda unui boicot penibil, guvernul nostru a primit votul de încredere

Guvernul Orban a primit încrederea Parlamentului și este învestit în funcție. Guvernul liberal a trecut cu 240 de voturi.

„Vă mulțumesc! Aveți încredere în noi”, a declarat Ludovic Orban în Parlament.

În urma votului parlamentarilor de învestitură a Guvernului Orban, liberalul a declarat:

„România are un Guvern legitim care a obținut votul de încredere al Parlamentului. În ciuda unui boicot penibil și rușinos făcut de două formațiuni politice, fapt fără precedent în democrația românească în ultimii 30 de ani, s-a întrunit o majoritate parlamentară care a acordat votul de încredere pentru Guvernul nostru. Le mulțumesc partenerilor noștri, formațiunilor politice care au fost alături de noi în procesul de inițiere a moțiunii de cenzură, le mulțumesc de asemenea parlamentarilor care, în ciuda boicotului PSD și Pro România,  au ascultat de propria conștiință și au pus pe primul loc binele României, decizând să fie prezenți astăzi și să acorde votul de învestitură a guvernului”, a declarat Ludovic Orban.

Liberalul a anunțat că Guvernul Orban va formula o altă propunere de comisar european din Partea României în locul lui Victor Negrescu, propunerea făcută de fostul premier, Viorica Dăncilă.

„Cu siguranță guvernul va desemna o propunere de comisar european după consultarea președintelui si audierea candidatului în comisia de afaceri europene a parlamentului. Vom anunta propunerea de candidat când vom lua decizia”, a declarat Orban.

Inquam Photos / George Calin

 

Articole Recomandate

Back to top button