Guvernul plafonează prețul lemnelor de foc la 400 lei/mc
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 5 octombrie, un proiect de Ordonanță de urgență privind plafonarea prețului lemnelor folosite pentru încălzire, măsura urmând să fie valabilă până pe 31 martie 2023.
Lemnul de foc, resturilor de lemn, tocătura provenită din lemn și rumegușul ar urma să fie comercializate la un preț maxim de 400 lei/mc cu TVA inclus, în vreme ce brichetele din lemn și paletele din lemn ar avea prețuri maxime de 1500 lei/tonă cu TVA inclus, respectiv 2.000 lei/tonă cu TVA inclus.
Prevederile ar urma să se aplice doar consumatorilor finali, respectiv persoanelor fizice, unităților de învățământ publice și private, furnizorilor de servicii sociale, unităților de interes local, unităților de cult și unităților administrativ-teritoriale, precum și unităților din subordinea acestora.
Măsura ar urma să se aplice ocolurilor silvice și rețelelor de bricolaj, unde prețul lemnului a ajuns la 700 de lei/mc. Totuși, sancțiunile s-ar putea să nu îi sperie pe unii dintre comercianți, acestea fiind cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei
Ministerul Mediului: Statul are datoria și obligația să intervină
„Având în vedere faptul că încălzirea pentru populaţie reprezintă o necesitate de viaţă, se impune instituirea unor măsuri de protecție socială în considerarea necesității asigurării garanției respectării dreptului la viață raportat la faptul că încălzirea pentru populaţie, respectiv atunci când categorii întregi de cetăţeni riscă să fie afectate de creşteri de preţ nejustificate, în situaţii speciale şi pe perioade limitate de timp, statul are datoria și obligația să intervină şi să blocheze posibilitatea apariţiei unor astfel de situaţii”, arată Ministerul Mediului.
Peste 3 milioane de gospodării, încălzite cu lemne
În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate din lemn, în contextul în care în mediul rural, numărul de gospodării în care se utilizează lemnul de foc drept mijloc de încălzire este de peste 2,5 milioane de gospodării şi constituie 85% din gospodăriile înregistrate în mediul rural, gospodării din mediul rural cu venituri sub media națională.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii