Guvernul elimină indemnizațiile membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică: Se reduc costurile serviciilor publice cu aproape 22 de milioane de lei pe an

Guvernul a decis, joi, eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, această măsură va duce la o reducere anuală a cheltuielilor publice cu aproximativ 22 de milioane de lei, dintre care 6,8 milioane de lei vor fi economisiți în 2025.
Măsura, aplicabilă de la 1 august 2025, vizează reducerea cheltuielilor administrative și presupune ca activitatea desfășurată în cadrul ședințelor și comisiilor acestor structuri consultative să nu mai fie remunerată.
Ministrul Cseke Attila a precizat că este vorba despre o reducere semnificativă a costurilor la nivelul administrației publice locale.
„Reducem costurile serviciilor publice cu aproape 22 de milioane de lei pe an, în total, în România, iar economiile pentru 2025 sunt de 6,8 milioane de lei” a declarat ministrul.
Ministrul a explicat că măsura a fost necesară deoarece, până în prezent, membrii ATOP primeau indemnizații de ședință stabilite de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile județene, în valoare de 5–10% din indemnizația lunară a primarului general sau a președintelui consiliului județean.
„Pentru că membrii ATOP participă la şedinţe ordinare trimestriale, dar şi la şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie pe an, la convocarea preşedintelui sau la solicitarea unui număr minim de membri, cheltuielile cu aceste indemnizaţii variau foarte mult de la un judeţ la altul, fiind între 400-500 lei şi câteva mii de lei, fără un criteriu unitar de stabilire a acestor valori. Până acum, în unele judeţe, un membru ATOP primea 3.285 lei net pentru o singură şedinţă lunară, ceea ce însemna un fond lunar de 50.000 lei şi un buget anual de 600.000 lei pentru această structură”, arată ministerul.
Foto: Inquam Photos / George Călin



