Tuesday, August 9, 2022
Jurnalism corect


Guvernul deschide calea unui posibil „tun” de 40 milioane euro / Contractul pentru repararea căii ferate din Portul Constanța, atribuit fără licitație

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 14 aprilie 2022

Sub pretextul războiului din Ucraina, Guvernul a acordat joi, 14 aprilie, 200 milioane lei (40 milioane euro) din fondul de rezervă pentru repararea infrastructurii feroviare din Portul Constanța, oferind totodată posibilitatea CFR SA să încheie un contract în acest sens fără a organiza o licitație.

Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, vrea să dea în exploatare 95 de linii de cale
ferată, în prezent închise, aflate în stațiile Constanta Port Zona A, Constanța Port Zona B și
Constanța Port Mol 5, pe care staționau 743 de vagoane. 200 dintre acestea au fost deja relocate pe alte linii deținute de CFR, iar alte 167 sunt în curs să fie mutate. Restul de 376 de vagoane ar urma să fie preluate de ANAF și „valorificate”, adică cel mai probabil vândute la fier vechi.

Lucrări pentru 35 linii, încredințate fără licitație

La insistențele ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, guvernul Ciucă a acordat din fondul de rezervă 200 milioane lei către CFR SA în vederea reparării infrastructurii feroviare din Portul Constanța În cadrul aceleași ședințe, executivul a aprobat și un memorandum prin care i se permite administratorului infrastructurii feroviare din România să încheie un contract de lucrări prin procedură de „negociere fără invitație prealabilă”. Practic nu va fi organizată o licitație, deși limita cuprinsă în Legea achizițiilor sectoriale prevede că nu pot fi organizate proceduri de achiziție simplificate pentru lucrări de peste 5,3 milioane euro.

Guvernul pune graba pe seama războiul din Ucraina

Cu toate acestea, Guvernul a găsit un tertip. Articolul 117 din același act normativ, care permite încheierea contractului prin procedura de negociere fără invitație prealabilă în anumite situații de extrema urgență. Dacă în ultimii doi ai autoritățile s-au folosit de motivul pandemiei pentru a fenta prevederile enunțate ceva mai sus în aceeași lege, de această dată războiul din Ucraina a devenit laitmotivul.

„Utilizarea acestei proceduri de excepție este impusă de faptul că nu se poate previziona evoluția evenimentelor generate de conflictul militar din zona Mării Negre care poate escalada și de necesitatea imediată de a crește numărul minim de linii de cale ferată funcționale, care sa îi permită ulterior Portului Constanța operarea cantităților de marfă suplimentare”, prevede memorandumul aprobat de executiv.

Ce se întâmplă cu restul liniilor

În ceea ce privește celelalte 60 de linii de cale ferată pe care staționau vagoanele, memorandumul prevede organizarea unei „proceduri concurențiale” pentru repararea acestora, însă nu stipulează și când se va întâmpla acest lucru.

Sursa foto: Facebook / Sorin Grindeanu 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW