Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


Guvernul caută soluții pentru criza prețurilor la energie electrică și gaze / Popescu: Discutăm pe un termen mai lung

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 21 februarie 2022

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni, 21 februarie, că Guvernul va definitiva, în cursul acestei săptămâni, propunerile de măsuri care ar urma să fie aplicate în contextul crizei prețurilor la energie electrică și gaze. Virgil Popescu, ministrul Energiei, susține că Executivul are mai multe scenarii pe care le ia în calcul, ce ar urma să fie aplicate pe termen lung.

Este foarte greu să ieşim cu o Ordonanţă de Guvern până miercuri. În schimb, în seara aceasta avem întâlnire cu toţi miniştrii de resort responsabili, pentru a finaliza propunerea de decizie”, a declarat Nicolae Ciucă, luni, la Parlament, înainte de ședința PNL.

Premierul a precizat că Guvernul are în vedere două soluții, printre care se regăsește „reglementarea costurilor, nu a prețurilor”.

Totodată, Nicolae Ciucă a precizat că „știe despre ce e vorba” în ceea ce privește propunerile făcute de fostul prim-ministru, Florin Cîțu, legate de reducerea TVA și a contribuțiilor la bugetul de stat.

A rămas să analizăm această propunere, în urma impactului pe care îl vor avea în bugetul consolidat. Vă rog să ne daţi voie să vedem care sunt consecinţele acestor decizii şi vom lua deciziile, cu datele pe masă”, a spus premierul.

La rândul lui, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a explicat că Guvernul are în vedere „mai multe situații” și că se caută o soluție pe termen lung, ce ar urma să fie aplicate în următorii „2-3 ani”.

Gândim proiecte, ca prin Fondul de modernizare să dăm drumul la investiţii pentru IMM-uri, pe diverse domenii, pentru că, dacă nu dăm drumul acum la investiţii, asta nu înseamnă că mai punem un pansament(…)În paralel, trebuie să ne gândim şi la iarna viitoare şi la contracte pentru gaze naturale pentru iarna viitoare(…)Discutăm pe un termen mai lung, şi doi şi trei ani, pe o plajă mult mai mare”, a explicat ministrul Energiei.

 Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW