Guvernul britanic propune noi reguli pentru migranții legali: ce condiții vor trebui să îndeplinească pentru a obține rezidența permanentă

Migranții din Marea Britanie, inclusiv cei care lucrează legal în țară, vor trebui să demonstreze că aduc o contribuție reală societății pentru a obține dreptul de ședere permanentă, a anunțat Partidul Laburist, potrivit BBC.
Într-un discurs susținut la congresul anual al partidului, ministra Shabana Mahmood a prezentat noi criterii pentru migranți, menite să evalueze integrarea lor în comunitatea britanică. Propunerile prevăd ca migranții legali să vorbească engleza la un nivel avansat, să aibă cazierul judiciar curat și să participe la activități de voluntariat în comunitățile lor.
„Migranţii care au sosit legal vor trebui să contribuie la societate pentru a-şi merita dreptul de a rămâne” în Regatul Unit, se arată într-un comunicat al Partidului Laburist publicat înaintea congresului de la Liverpool.
Laburiștii propun, de asemenea, extinderea perioadei necesare pentru obținerea statutului de rezident permanent de la cinci la zece ani. În prezent, dreptul de ședere permanentă le permite migranților să locuiască, să studieze și să muncească pe termen nelimitat după cinci ani de ședere legală.
Propunerea laburiștilor vine ca răspuns la planurile partidului Reform UK, condus de Nigel Farage, care intenționează să elimine dreptul de ședere permanentă și să introducă vize care necesită reînnoirea la fiecare cinci ani. Partidul Laburist avertizează că această măsură ar forța muncitorii străini care contribuie de ani de zile la economia Marii Britanii să-și părăsească casele și familiile.
Premierul Sir Keir Starmer a calificat politica Reform UK drept „rasistă” și „imorală”, în timp ce Nigel Farage a declarat că remarcile laburiștilor reprezintă „un atac disperat” asupra partidului său.
Noile reguli pentru rezidența permanentă vizează migrația legală și presupun ca aplicanții să demonstreze integrarea în comunitate: plata contribuțiilor la asigurările sociale, neîncasarea ajutorului social și implicarea în activități de voluntariat. Laburiștii menționează că unii migranți ar putea obține rezidența permanentă mai devreme, în funcție de contribuțiile și competențele profesionale.
Tema migrației a devenit un subiect central la congresul Laburist, Mahmood avertizând asupra riscului ca patriotismul să se transforme în etno-naționalism și subliniind importanța unei „migrații echitabile” și a „frontierelor sigure” într-o țară „deschisă, generoasă și tolerantă”.
Deși Partidul Laburist condus de Starmer a câștigat alegerile generale din 2024, guvernul se confruntă cu nemulțumiri publice generate de tăieri bugetare și scandaluri de integritate. Reform UK a câștigat popularitate pe fondul nemulțumirilor legate de gestionarea imigrației ilegale, inclusiv a fluxului de migranți clandestini care traversează Canalul Mânecii în ambarcațiuni mici.
Sondajele de opinie recente arată că Reform UK conduce detașat, cu un avans de peste 10% față de laburiști, în timp ce conservatorii conduși de Kemi Badenoch se află pe locul al treilea. Următoarele alegeri generale din Marea Britanie trebuie să aibă loc până în august 2029.
foto> Pixabay



