Stirile zilei

Guvernul Bolojan discută astăzi primele soluții pentru ajustarea fiscal-bugetară

Vineri după-amiază, Guvernul condus de Ilie Bolojan urmează să se reunească într-o ședință oficială, în care va fi analizat primul pachet de reforme fiscal-bugetare menit să reducă deficitul excesiv al țării. Potrivit anunțului publicat pe site-ul Guvernului, pe ordinea de zi figurează „analiza referitoare la proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare”.

Întâlnirea Executivului este programată pentru ora 15:00, după ce, în cursul dimineții, premierul va coordona, de la ora 12:00, reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, unde va purta discuții cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor.

Joi, Ilie Bolojan a precizat că planul de redresare bugetară va fi implementat etapizat, prin trei seturi de măsuri adoptate succesiv în lunile următoare.

„Primul pachet de măsuri va fi aprobat prin asumarea răspunderii guvernului săptămâna viitoare”, a declarat premierul.

Printre intervențiile propuse se află modificarea TVA – stabilirea unei cote standard de 21% și a uneia reduse de 11% aplicabilă în domenii precum alimente, medicamente și HoReCa. Alte prevederi includ majorarea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, creșterea accizelor la alcool, tutun și carburanți cu 10%, precum și înghețarea majorărilor pensiilor și salariilor în sectorul public în 2026.

Se are în vedere și introducerea unei contribuții de sănătate pentru pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei, alături de o taxă pe profiturile bancare și impozitarea suplimentară a veniturilor provenite din jocuri de noroc.

Potrivit anunțului oficial, aceste măsuri vor intra în vigoare începând cu 1 august 2025, cu excepția modificării impozitului pe dividende, care se va aplica de la 1 ianuarie 2026.

foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Articole Recomandate

Back to top button