Saturday, February 24, 2024
Jurnalism corect


Guvernul alocă sume mai mari pentru cei afectați de fenomene meteorologice

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 3 august 2022

Guvernul a mărit cuantumul ajutoarelor de urgență care vor fi acordate, în acest an, pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de inundații, alunecări de teren sau fenomene meteorologice periculoase, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale remis miercuri, 3 august. 

„Măsura a fost luată ca urmare a creșterii indicelui de cost în construcții cu până la 80%, potrivit celui mai recent buletin statistic de prețuri al INS, astfel că valoarea ajutoarelor de urgență s-a majorat în medie cu 50% față de cea acordată anul trecut”, a precizat sursa citată.

Ajutoarele de urgență se acordă astfel:

  • 10.000 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de peste 75%, inclusiv (față de suma de 6.000 de lei aprobată în 2021);
  • 7.000 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 50%, inclusiv și 75% (4.000 lei în 2021);
  • 4.500 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 25%, inclusiv și 50% (2.500 lei/2021);
  • 2.500 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de până la 25% (1.500 lei/2021);
  • 1.500 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul acestora (1.000 lei/2021).

În cazul pierderii de vieți omenești, hotărârea de Guvern mai prevede acordarea a 7.500 de lei, indiferent de numărul victimelor.

Mai mult, Ministerul Muncii a transmis că nu se vor mai efectua anchete sociale, procedura de acordarea a ajutoarelor de urgență fiind simplificată în contextul în care probabilitatea apariției unor fenomene meteorologice extreme este foarte mare ca urmare a schimbărilor climatice, iar acest lucru necesită o reacție rapidă din partea autorităților și sprijin imediat pentru populația afectată

Potrivit sursei citate, banii provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar ajutoarele de urgență vor fi acordate, în acest an, în limita a 6 milioane de lei.

Foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW