Monday, September 27, 2021
Jurnalism corect


Guvernul a suspendat prin OUG transparența decizională pe durata stării de urgență/ Patronate: Decizia va contribui la scăderea încrederii societății în lege

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 2 aprilie 2020 Etichete: , ,

Guvernul Orban a suspendat prin Ordonanța de Urgență 34/2020 anumite norme referitoare la transparența decizională și dialogul social pe care trebuie să le parcurgă inițiativele legislative pe durata stării de urgență. Patronatele susțin că această decizie poate submina serios încrederea dintre stat și cetățeni, indispensabilă în această criză generată de Covid-19.

Prevederea din OUG 34/2020: ”Pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări”.

Confederația Patronală Concordia, care reprezintă companii cu capital românesc și străîn, susține că prin decizia Executivului nu este afectat doar parteneriatul social fundamental între Guvern, patronate, sindicate și societatea civilă, dar invită și celelalte puteri să procedeze în același fel.

„Există pericolul real al întreruperii colaborării atât cu Executivul, cât și cu Legislativul și autoritățile locale, pe anumite proiecte care nu sunt urgențe, ceea ce poate conduce la derapaje grave și la reglementări făcute fără transparență.

Se deschide posibilitatea ca orice act normativ care face referire la pandemia Covid-19, adică o mare parte a actelor normative ale perioadei următoare, să fi exceptat de la avizarea în Consiliul Economic și Social sau de la alte forme de transparență decizională”, transmis reprezentanții confederației, prin intermediul unui comunicat de presă.

Aceștia susțin că înțeleg importanța adoptării rapide a unor măsuri excepționale, însă lipsa transparenței va contribui la scăderea încrederii societății în lege. Încrederea este importantă pentru că asigură respectarea voluntară a legii cu consecințe pozitive pentru depășirea stării de urgență și păstrarea unor relațîi de cooperare între stat și societate”.

„Dialogul social este un element esențial al modelului european. În timp ce România alege calea renunțării la dialog, Uniunea Europeană implică partenerii sociali (implicit și Concordia prin afilierea la BusinessEurope) în elaborarea planului de acțiune pentru diminuarea efectelor COVID19 în economie și societate. Ieri, vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombroskis a avut o video conferință cu toate marile confederații patronale din Uniune.

Doar actele normative legate exclusiv de Starea de Urgență pot excede procesului de transparență decizională, însă cu păstrarea obligativității informării Consiliului Economic și Social asupra acestora la momentul inițierii. Toate celelalte proiecte de acte normative legate de consecințele pandemiei COVID-19, trebuie să urmeze cursul firesc în procesul transparenței decizionale chiar dacă el are loc la o viteză mai mare în aceste zile. Inclusiv acest OUG, pe care-l criticăm, a fost adoptat fără avizul Consiliului Economic și Social”, se mai arată în document.

Patronatele susțin că sunt convinse de bunele intenții ale Guvernului și solicită reevaluarea acestor prevederi din OUG 34/2020.

„Doar prin dialog și cooperare putem depăși momentul dificil generat de criză COVID 19. Nici mediul de afaceri, nici sindicatele și nici societatea civilă nu pot fi excluse din procesul de consultare, pentru că sunt direct vizate de actele elaborate, iar activitatea lor poate fi reglementată prin acestea”, se mai menționează în comunicat.

Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW