Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Guvernul a aprobat bonurile de masă pentru persoanele care se vaccinează

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 august 2021

Guvernul a aprobat, luni, 30 august, Ordonanța de Urgență privind acordarea tichetelor de masă de 100 de lei pentru persoanele care se vaccinează, precum și organizarea loteriei pentru stimularea vaccinării.

Astfel, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, persoanele care se vaccinează cu schemă completă vor beneficia de vouchere în valoare totală de 100 de lei, sub forma tichetelor de masă. Cheltuielile aferente tichetelor se suportă din bugetul Ministerului Sănătății.

Tombolă pentru vaccinați

Tot ca măsură pentru stimularea vaccinării, va fi organizată o loterie care constă în acordarea de premii în bani persoanelor vaccinate cu schemă completă. Astfel, după emiterea certificatului de vaccinare, persoanele respective se pot înscrie pentru participarea la loterie pe site-ul certificat-covid.gov.ro.

Pentru anul 2021, prima extragere este prevăzută a avea loc în luna octombrie. Organizarea loteriei, structura premiilor, precum și procedura de acordare a acestora în perioada imediat următoare. Extragerile vor fi organizate de către Loteria Română.

Campania de vaccinare contra COVID-19, în impas

În pofida creșterii în intensitate a valului 4 al pandemiei COVID-19, duminică, 29 august, s-a înregistrat o nouă zi neagră în campania națională de vaccinare. Doar 3.587 de persoane au primit prima doză de vaccin, majoritatea Johnson&Johnson, în timp ce la rapel s-au prezentat 2.033 de persoane.

Odată cu decizia Guvernului de a relaxa restricțiile pentru prevenirea COVID-19, ce a favorizat răspândirea ideii că pandemia a fost depășită, interesul cetățenilor pentru vaccin a scăzut considerabil. Țintele premierului Cîțu – vaccinarea a peste 5 milioane de persoane până pe 1 iunie și 10 milioane până pe 1 august – au fost ratate cu brio, iar tendința din ultimele săptămâni, când numărul celor inoculați în 24 de ore a scăzut sub chiar sub 5.000, este extrem de îngrijorătoare.

România se află pe penultima poziție în Uniunea Europeană la rata de vaccinare, cu doar 27,3% dintre cetățeni imunizați, în condițiile în care majoritatea statelor se apropie sau chiar au depășit rata de imunizare colectivă, calculată de specialiști la 70%.

Guvernul tergiversează măsurile de stimulare

În aceste condiții, singura șansă pentru creștere numărului persoanelor vaccinate o reprezintă adoptarea cât mai rapidă a unor măsuri de încurajare și de stimulare. Dacă în cazul măsurilor de încurajare s-a găsit în cele din urmă un consens la nivel guvernamental, nu același lucru poate fi spus în cazul celor de stimulare.

Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a propus ca angajații nevaccinați din anumite domenii, cum ar fi cadrele medicale și profesorii, să fie obligați să se testeze regulat pentru COVID-19 pe propria cheltuială, însă deocamdată nu s-a ajuns la un acord guvernamental.

La rândul său, vicepremierul Dan Barna a lansat ideea restricționării accesului în centrele comerciale pentru persoanele nevaccinate, însă nici aceasta nu a întrunit consensul membrilor Guvernului.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW