Guvernul a adoptat noile restricții: Starea de alertă se prelungește, iar măștile textile sunt interzise
Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 6 ianuarie, noile restricții care urmează să intre în vigoare pe teritoriul României, propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
Starea de alertă pe teritoriul României va fi prelungită cu 30 de zile, începând de sâmbătă, 8 ianuarie, dată la care intră în vigoare noi măsuri restrictive pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.
Astfel, începând de sâmbătă, masca de protecție sanitară devine obligatorie în toate spațiile deschise și închise, iar portul celor textile va fi interzis, singurele măști de protecție acceptate fiind cele chirurgicale sau FFP2.
„Instituirea măsurii de protecție sanitară ce constă în purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise. Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19, la nivelul Uniunii Europene. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al Executivului.
Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise:
- Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
- Persoanele care sunt singure în birou;
- Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;
- Persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.
Totodată, Guvernul a mai stabilit menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.
În schimb, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, participarea persoanelor este permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului.
„De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora”, mai precizează sursa citată.
Hotărârea de guvern urmează să fie aplicată prin hotărâri ale comitetelor județene sau municipale pentru situații de urgență.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] decizia CNSU de joi, rămân în vigoare majoritatea măsurilor adoptate în urmă cu o lună. În ceea ce privește accesul persoanelor în magazinele care comercializează produse […]
[…] Alte 2.289 de localități din țară au trecut de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, în funcție de care autoritățile au impus restricții suplimentare pentru limitarea răspândirii…. […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/guvernul-a-adoptat-noile-restrictii-starea-de-alerta-se-prelungeste-iar-mastile-textile-sunt-interzise/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/guvernul-a-adoptat-noile-restrictii-starea-de-alerta-se-prelungeste-iar-mastile-textile-sunt-interzise/ […]