Guvernul a adoptat legea pentru modificarea „pensiilor speciale”
Guvernul a adoptat miercuri, 28 decembrie, proiectul de lege privind modificarea modului în care se calculează „pensiile speciale”, aici fiind incluse cele ale magistraților, auditori ai Curții de Conturi, diplomați, personal din industria aeronautică, funcționari parlamentari și militari.
Potrivit inițiativei, care va merge pentru aprobare la Parlament, magistrații nu vor mai putea beneficia de pensie mai mare decât salariul net, acesta urmând să fie calculată fără să mai fie puse la socoteală venituri cu caracter excepțional, care până acum au generat, în unele cazuri, pensii chiar și de peste 50.000 lei. Pentru militari nu vor fi schimbări majore.
Care sunt modificările
Magistrați
Cele mai importante schimbări vor fi pentru magistrați. Vechimea de pensionare va rămâne de 25 ani, însă pensia se va calcula ca fiind 80% din media indemnizaților brute lunare și sporurile cu caracter permanent aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate. Totodată, în baza de calcul nu vor mai fi incluse sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale aferente altei perioade, diurne sau oricare alte drepturi care nu au un caracter permanent. Vechimea minimă va fi de 15 ani.
De asemenea, cuantumul pensiei nete nu poate fi mai mare decât media veniturilor nete aferente bazei de calcul. Până acum calculul se făcea ținând cont de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună, ceea ce a general numeroase anomalii.
În termen de șase luni de la intrarea în vigoare pensiile aflate în plată vor fi recalculate potrivit noilor reglementări.
Curtea de Conturi
Pentru auditorii externi ai Curții de Conturi pensia se va acorda pentru o vechime de cel puțin 15 ani, față de 14 ani cum este în prezent, , la îndeplinirea vârstei de pensionare. Cuantumul pensiei va fi de 65% din baza de calcul reprezentata de media veniturilor brute lunare realizate, în condițiile în care acum acesta este de 80%. Va fi menținută regula potrivit căreia veniturile care constituie baza de calcul al pensiei de serviciu nu includ sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihica de 50% și nici majorarea de pana la 75% din salariul de baza, câștigate în instantă
Diplomați
Potrivit proiectului Ministerului Muncii, vârsta de pensionare pentru membrii Corpului diplomatic și consular va fi majorată până la vârsta standard de pensionare (65 de ani pentru bărbaţi si 63 de ani pentru femei), față de 60 ani în prezent. În același timp, baza de calcul va fi redusă de la 80%, cât este în prezent, până la 65% din baza de calcul reprezentata de media salariilor de baza brute lunare din ultimul an, la care se adaugă indemnizațiile și sporurile permanente.
Personal din industria aeronautică
În ceea ce privește piloții, piloții instructori, însoțitorii de bord/membrii ai echipajului de cabina cu licenta/atestat de membru al echipajului de cabina, parașutiștii și personalul de inspectie în zbor vârsta de pensionare va fi majorată de la 50 ani la 52 ani, vechimea minimă fiind menținută la 20 ani.
Cuantumul pensiei se va calcula ca fiind 65% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate. În prezent, pensiile personalului din industria aeronautică se calculează ca fiind 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele trei luni.
Funcționari parlamentari
În mod similar va fi modificat și modul în care se stabilesc pensiile funcţionarii publici parlamentari. Aceștia vor beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentata de media veniturilor brute realizate în ultimul an, față de 80% cât este în prezent.
Militari
În cazul pensiilor militarilor, polițiștilor și angajaților serviciilor de informații vor fi făcute modificări mai degrabă minore. Acestea vor reprezenta media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de baza în ultimele 12 Iuni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate. În prezent, baza de calcul se stabilește după media a 6 luni consecutive din ultimii 5 ani.
Cătălin Drulă: Jalonul din PNRR nu a fost atins
Inițiativa este criticată vehement de USR. Printr-un mesaj publicat pe Facebook la doar câteva minute după adoptare, președintele partidului, Cătălin Drulă, a susținut că executivul a ratat îndeplinirea jalonului asumat în PNRR.
„Guvernul PNL-PSD a adoptat legea cosmetizării pensiilor speciale PNL și PSD iau în brațe. privilegiații României și ignoră tot restul populației. Se laudă că fac reforma pensiilor speciale, dar în realitate nu au făcut nimic. Ministrul Budăi (n.r. – ministrul muncii, Marius Budăi) i-a asigurat azi pe românii care muncesc onest că pensiile speciale vor fi în continuare de șapte ori mai mari decât ale lor. Jalonul din PNRR nu a fost atins azi. El spune clar: pensiile speciale trebuie eliminate și trecute pe contributivitate ca la toți oamenii care muncesc și plătesc taxe. Lejeritatea cu care PNL și PSD stau în fața românilor și mint de îngheață apele este înfricoșătoare. La fel și disprețul pe care îl au față de oameni. Astăzi, PNL și PSD au pus în pericol banii României din PNRR, cel mai mare program de investiții și reforme din ultimii 33 de ani. Am încredere că Comisia Europeană nu va închide ochii la această nedreptate”, a declarat Cătălin Drulă.
Sursa foto: Guvernul României
Comentarii