Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Grupare care furniza droguri în închisorile din România, destructurată de DIICOT

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 14 octombrie 2022 Etichete: , , , ,

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate (DIICOT) au destructurat o grupare specializată în traficul de droguri în penitenciarele din România, potrivit unui comunicat transmis vineri, 14 octombrie.

Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar o alta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma unor percheziții ce au avut loc cu o zi în urmă.

Cei patru sunt acuzai de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, introducerea în țară de droguri de risc și de mare risc și efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Procurorii arată că, în anul 2021, unul dintre inculpați, care se afla în închisoare, a pus la cale un plan, alături de celelalte persoane implicate, prin care aceștia au procurat, transportat și expediat „fragmente de hârtie impregnate cu substanțe psihoactive noi, care, ulterior, au fost vândute și distribuite în vederea consumului persoanelor private de libertate, aflate în executarea unor pedepse în mai multe penitenciare din România”.

Pe 13 octombrie, procurorii l-au prins în flagrant pe unul dintre inculpați în timp ce ridica, de la o firmă de curierat, „un colet expediat din Spania în care se află disimulată cantitatea de aproximativ 50 de grame de cocaină”.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate o cultură de 10 plante de canabis, cântare de precizie, dar și sumele de aproximativ 6.000 de lei, 200 de euro și 1.500 de dolari.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii