Grupare care ar fi fraudat 16 milioane de dolari, în atenția DIICOT / Cine sunt persoanele vizate de procurori
Procurorii DIICOT au făcut joi, 5 mai, zeci de percheziții într-un dosar în care o grupare infracțională este acuzată de spălare de bani, abuz în serviciu și șantaj, infracțiuni cu ajutorul cărora ar fi obținut ilegal suma de 16 milioane de dolari. Patronul unei firme care se ocupă de organizarea festivalurilor muzicale se află printre persoanele vizate de anchetatori, au precizat surse judiciare pentru Main News.
În urma celor 28 de percheziții făcute de procurorii DIICOT, 11 persoane urmează să fie aduse la audieri. Printre acestea se numără Corneliu Ladin, patronul firmei menționate, mama sa, Raisa Ladin, ce ar fi și liderul grupării, doi avocați, un executor judecătoresc și un angajat al unei bănci, potrivit Gândul.
Gruparea este acuzată că, prin intermediul unui cont deschis de o companie off-shore, ar fi produs un prejudiciu de 16 milioane de dolari băncii OTP Bank.
DIICOT susține că, începând cu luna august 2021, gruparea ar fi pus în practică un „amplu mecanism financiar menit să asigure inducerea în eroare a instituției bancare”.
Concret, ar fi fost folosite documente false pentru a solicita reprezentanților băncii, în lunile noiembrie și decembrie, să accepte plăți în valoare de 70 de milioane de lei din conturile companiei off-shore către membrii grupului infracțional sau în alte conturi pe care aceștia le-ar fi controlat, arată procurorii.
Documentele falsificate erau menite să „justifice formal transferuri de sold/viramentele în conturile pretinșilor prestatori de servicii juridice/financiare”.
„Sumele obținute au fost supuse unui amplu proces de spălare a banilor, fondurile obținute prin mijloace frauduloase din conturile firmei offshore fiind împărțite și transmise către mai multe conturi bancare, operațiune urmată de retragerea de sume în numerar, cumpărarea unor imobile sau autoturisme de lux, plata creditelor/creditarea companiilor unde membrii grupului sau apropiați ai acestora erau acționari”, notează DIICOT.
Totodată, membrii grupării ar mai fi acordat împrumuturi fictive unor persoane fizice de cetățenie română, moldoveană, ucraineană și rusă.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/grupare-care-ar-fi-fraudat-16-milioane-de-dolari-in-atentia-diicot-cine-sunt-persoanele-vizate-de-procurori/ […]