Tuesday, April 30, 2024
Jurnalism corect


Groparii din Slobozia și Oradea nu fac faţă valului prea mare de înhumări

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 21 octombrie 2021

Direcţia de Administrare a Domeniului Public (DADP) Slobozia, județul Ialomița, a trimis mai mulți angajați să ajute groparii din oraș, pentru că nu mai fac față numărului mare de înhumări. Roșca Petre Valeriu, director general al DADP Slobozia, a publicat mai multe fotografii cu gropile din cimitir.

„Așa arată acum cimitirul din Slobozia – 8 înmormântări ieri, 7 astăzi și gropi care își așteaptă rândul să fie umplute. Colegii mei din DADP Slobozia dau o mână de ajutor groparilor care sunt depășiți și nu mai fac față valului prea mare de înhumări.

Haideți să facem tot posibilul ca să rămânem sănătoși, iar asta înseamnă să ne vaccinăm. Nu mai ascultați sfaturile persoanelor neavizate care vă mint că vaccinul este experimental, ci mergeți să vă imunizați”, a scris el pe Facebook.

Roșca a mai arătat că nu imunizarea naturală e soluția, motivând că multe persoane infectate au rămas apoi cu sechele grave în urma bolii. El a făcut apel la populație să se vaccineze împotriva SARS-CoV-2.

„Vaccinați-vă ca să vă protejați familia, ca să vă acordați o șansă la viață, ca să nu vă rămână copiii singuri pe lume! Vaccinarea este singura solutie!! Este momentul să fim cu toții responsabili, să evitam aglomerațiile şi să ne protejăm prin purtarea permanentă a măştii în spațiile publice. Dacă nu înțelegem nici în acest moment că fiecare dintre noi trebuie să facem tot posibilul pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre, vom ajunge să ne plângem cu toții rudele şi prietenii”, se mai arată în postarea din mediul online.

O situație similară are loc și în Oradea. Numărul mare de morți de COVID-19 a crescut timpul de așteptare pentru a programa o înmormântare la Cimitirul Municipal Rulikowski. Rudele îndoliate au de așteptat chiar o săptămână, conform Mediafax.

„În momentul de față, la Cimitirul Municipal Rulikowski, în urma suplimentării personalului angajat pentru săpatul gropilor, timpul de așteptare pentru programarea unei înmormântări este de aproximativ o săptămână. Asta, în condițiile în care numărul înmormântărilor programate este de 10 sau chiar 11 pe zi. La Capela Municipală pot fi depuși doar decedații pentru care s-a făcut programarea înmormântării”, a declarat Loredana Buz, consilier relații publice ADP Oradea.

În ultimele zile, autoritățile au anunțat zilnic sute de decese asociate COVID-19: 448 (joi), 423 (miercuri), 574 (marți) și 261 (luni).

Foto: Facebook/ Rosca Petre Valeriu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *