Grigore Florin Popescu, interviu pentru conducerea Secției Militare din PG: Am în vizor cu prioritate dosarele istorice
Grigore Florin Popescu susține, marți, interviul în fața comisiei Ministerului Justiției pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.
„Am în vizor cu prioritate dosarele istorice, având în vedere că dosarele Revoluției și Mineriadei sunt în cameră preliminară.
Rechizitoriul din dosarul Mineriadei a fost întocmit de procurorii Secției militare. În prezent, cauza este de competența Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și este susținut în fața Înaltei Curți de procurorul din cadrul secției Judiciară. Avem 3 unități de parchet implicate în această cauză”, a spus Grigore Florin Popescu
„Parchetele militare din București își desfășoară activitatea în condiții improprii”
Grigore Florin Popescu susține că parchetele militare din București își desfășoară activitatea în aceași clădire, „în condiții relativ improprii”.
„În ceea ce privește parchetele militare din București, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București își desfășoară activitatea în aceași clădire, în condiții relativ improprii. După modelul DNA, voi propune achiziționarea unui sistem de video-conferință. (…)Trebuie făcute niște achiziții pentru stații de lucru. De asemenea, se va continua efortul de finalizare a unui site propriu al SPM și se va căuta organizarea unei baze de date cu dosarele”, a mai menționat candidatul.
„E nevoie de un specialist în comunicare”
Candidatul pentru funcția de șef al Secției Militare din Parchetul General crede că este nevoie de un specialist în comunciare care să administreze biroul de presă al SPM.
„E nevoie de un specialist în comunicare având în vedere că procurorul militar șef secție răspunde de activitatea de comunciare publică, însă nu are la dispoziție instrumentele pentru exercitarea acestei funcții”, a afirmat Grigore Popescu.
Cine este procurorul Grigore Florin Popescu
Grigore Florin Popescu este şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari din DNA.
Acesta a avut o ascensiune remarcabilă în magistratură. În doar cinci ani, procurorul a ajuns din maior general de brigadă.
În anul în care a fost avansat în gradul de general,m în 2018, secţia condusă de procurorul Grigore Popescu a finalizat un singur rechizitoriu.
Procurorul Grigore Popescu a absolvit în anul 1996 Facultatea de Ştiinţe Economice şi Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Înainte să fie procuror, Popescu a profesat opt ani ca avocat.
Ulterior, acesta a devenit judecător şi a activat câteva luni la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, de unde s-a transferat la Judecătoria Timişoara.
În mai 2007, el a avansat la Tribunalul Timiş, iar din decembrie 2008 – la Curtea de Apel Timişoara.
În aprilie 2013, Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale pe atunci, a emis un ordin prin care Grigore Popescu a fost chemat în activitate şi pus la dispoziţia Secţiei Parchetelor Militare, în vederea încadrării.
Plenul CSM a aprobat două luni mai târziu cererea de revocare din funcţia de judecător şi de numire în funcţia de procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. În solicitarea depusă, Grigore Popescu a invocat “motive de ordin profesional”.
Știre în curs de actualizare.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/grigore-florin-popescu-interviu-pentru-conducerea-sectiei-militare-din-pg-am-in-vizor-cu-prioritate-dosarele-istorice/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/grigore-florin-popescu-interviu-pentru-conducerea-sectiei-militare-din-pg-am-in-vizor-cu-prioritate-dosarele-istorice/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/grigore-florin-popescu-interviu-pentru-conducerea-sectiei-militare-din-pg-am-in-vizor-cu-prioritate-dosarele-istorice/ […]