Sunday, February 23, 2020
Jurnalism corect


Grefierii ies în faţa instanţelor şi a parchetelor pentru a protesta împotriva eliminării pensiilor speciale

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 18 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Peste 6 000 de grefieri vor protesta, miercuri, în fața instanţelor şi a parchetelor împotriva proiectului de lege care ar urma să elimine pensiile speciale. Mai multe asociații de grefieri sunt nemulțumiți de faptul că abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate ar conduce la blocarea sistemului judiciar.

“Informăm public că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri). Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze ca primă acțiune de protest, miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00 – ieşire în faţa instanţelor şi a parchetelor pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, închiderea arhivelor și a registraturilor și suspendarea ședințelor de judecată. Aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete. Prima dată am avertizat, astăzi garantăm”, transmit asociațiile de grefieri din țară.

La protest vor participa Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND în colaborare cu Asociația Grefierilor din România.

Citeste si:  Viorica Dăncilă a candidat cu mandatul pe masă: Dacă nu intram în turul 2, demisia era un lucru de onoare

De asemenea, peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT – “care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție„ , urmează să protesteze, miercuri.

Context

Comisia de muncă și protecție socială a decis, pe 10 decembrie, amânarea a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru anul viitor, în februarie.

Cele două inițiative au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii, pe 17 decembrie 2019, și, iar proiectul de lege care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate a fost adoptat.

Potrivit comunicatului transmis de asociații, “ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților în data de 18 decembrie 2019”.

Cine rămâne cu pensie de serviciu

Astfel, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a adoptat, în umră cu o săptămână, prin vot, amendamente privind eliminarea pensiilor de serviciu ale parlamentarilor, magistraților, membrilor Curții Constituționale, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, membrilor corpului diplomatic și consular al României, foștilor șefi de stat, personalului aeronautic civil navigat profesionist și a primarilor.

Citeste si:  Klaus Iohannis își anunță planurile pentru al doilea mandat de președinte: Eu știu care sunt pașii de urmat/ Critici la adresa PSD: După această guvernare, România riscă să rămână singura țară din UE cu MCV

Totodată, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a decis că militarii, polițiștii, jandarmii și personalul din penitenciare vor rămâne cu pensia specială.

Dezbaterile referitoare la proiectele PNL și USR, reluate în urmă cu o săptămână

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a reluat, marți, 17 decembrie 2019 dezbaterile referitoare la cele două proiecte de lege pentru pensiile speciale, iniţiate de PNL şi USR.

Proiectul PNL propune eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, pentru membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu excepţia pensiilor militare.

Proiectul USR prevede abrogarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militare şi ale magistraţilor, care vor fi plafonate la nivelul ultimului salariu de bază brut lunar din ultima lună de activitate.

Ambele inițiative au fost respinse de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional.

 

sursa foto: Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW