Grecia se implică pentru aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Întâlniri între reprezentanții Atenei și oficiali de la Viena
Ministrul grec pentru Migrări și Azil, Notis Mitarachi, s-a întâlnit în această săptămână cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, și ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în condițiile în care Grecia a transmis că a luat inițiativa de a susține activ candidaturile României și Bulgariei la Spațiul Schengen. În paralel, ministrul bulgar de Externe le-a transmis parlamentarilor că o dată posibilă pentru aderarea țării vecine la Spațiul Schengen ar fi 1 octombrie, potrivit presei de la sud de Dunăre.
Întâlnirile ministrului grec cu oficialii austrieci au avut loc în ultimele două zile, potrivit unui comunicat dat publicității joi, 12 ianuarie, de Ministerul grec pentru Migrări și Azil.
„Extinderea Spațiului Schengen va avea beneficii directe și pentru Grecia, întrucât vom fi uniți prin drumuri terestre de restul Statelor Membre ale Uniunii Europene, din zona Schengen. Pentru această inițiativă, suntem în contact cu președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene și cu Comisia Europeană”, se arată în comunicatul citat.
Oficialii greci mai arată că o eventuală aderare a României și Bulgariei la Spațiul Schengen va contribui și la stimularea activității economiei din Grecia și va întări securitatea la granițele externe ale Uniunii Europene.
„Sunt probleme care trebuie rezolvate, în special probleme legate de migrație, de protecția granițelor externe, probleme ce necesită un o politică Europeană coordonată, dar și strictă”, a subliniat Notis Mitarachi, menționând că pe parcursul săptămânii viitoare va avea vizite la București și la Sofia.
În paralel, într-o discuție purtată cu parlamentarii în urmă cu două zile, ministrul bulgar de Externe, Nikolay Milkov, le-a spus că o posibilă dată pentru aderarea Bulgariei la Spațiul Schengen ar fi 1 octombrie 2023, potrivit Novinite.
„Mai rămâne de clarificat ce anume, exact, își doresc oficialii din Țările de Jos să vadă în următorul raport despre Bulgaria și să pregătim Ministerul Afacerilor Externe pentru a răspunde tuturor întrebărilor din timpul acelei viitoare inspecții”, a indicat șeful diplomației de la Sofia.
La București, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a participat joi la conferința de presă de lansare a președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene, la o zi după ce a purtat discuții cu omologul suedez, Tobias Billström.
Șeful diplomației române a dat asigurări că oficialii din România vor continua să ridice subiectul Schengen în întâlnirile de la nivel european, următoarea fiind reuniunea informală a miniștrilor de Interne și Justiție din statele UE, din 26-27 ianuarie.
Pentru ca subiectul Schengen să fie din nou discutat la nivel oficial, Suedia, care deține timp de 6 luni președinția Consiliului UE, trebuie să pună problematica pe ordinea de zi a Consiliului JAI.
Numai că oficialii suedezi au menționat că subiectul va fi pus pe ordinea de zi doar în momentul în care va exista consens la nivelul tuturor statelor membre, inclusiv Austriei (care s-a opus aderării României) și Țărilor de Jos (care s-a opus aderării Bulgariei).
Billström i-a transmis lui Aurescu, în cadrul discuției purtate în urmă cu 2 zile, că Suedia sprijină aderarea țării noastre la Spațiul Schengen și că „se va implica activ și va depune toate eforturile pentru realizarea acestui obiectiv prin identificarea de soluții concrete, în baza unui dialog constructiv cu toate părțile implicate”.
Sursă foto: Uniunea Europeană
Comentarii