Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Gorghiu, despre legea pentru protecția avertizorilor: Dacă analiza arată că trebuie operate modificări, acestea se vor face

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 30 iunie 2022

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a precizat, joi, că legea de protejare a avertizorilor de integritate nu a fost încă promulgată. Ea a mai spus că, în cazul în care analiza actului normativ va duce la concluzia că trebuie operate modificări tehnice, atunci acestea vor fi efectuate.

„Suntem în contact permanent cu cei de la Comisia Europeană în privinţa transpunerii de directive, dar şi pe alte teme. Legea nu a fost deocamdată promulgată. Ea a ieşit într-o formă agreată din Senat, dar au fost anumite modificări la Camera Deputaţilor care au generat controverse. Este o lege care transpune Directiva (UE) 2019/1937, deci e firesc ca Comisia Europeană să urmărească modul în care se realizează acest proces legislativ. Termenul de transpunere a fost deja cu mult depăşit. Dacă în urma analizei se va ajunge la concluzia că trebuie operate modificări tehnice, acestea se vor face”, a precizat Alina Gorghiu pentru G4Media.

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a depus, joi, o informare adresată vicepreşedintei Comisiei Europene, Věra Jourová, comisarul pentru justiţie, cu privire la „măcelărirea” legii de protejare a avertizorilor de integritate de către coaliţia PSD-PNL-UDMR.

„În loc să transpună în legislaţie o directivă europeană care protejează avertizorii de integritate, coaliţia PSD-PNL-UDMR în frunte cu Laura Vicol, avocata interlopilor şi şefa pusă de PSD la Comisia Juridică, a ciopărţit legea”, arată comunicatul de presă al partidului.

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorii de integritate.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care transpune o directivă europeană în acest sens.

„Pe baza analizei preliminare a legii şi, în special, a modificărilor aduse proiectului de lege pe 28 iunie 2022, chiar înainte de adoptarea acesteia de către plen, procurorul-şef european evaluează dacă unele dintre aceste dispoziţii ar fi contrare Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate şi ar reprezenta un pas înapoi în raport cu nivelul actual de protecţie, stabilit de legislaţia naţională încă din 2004”, a precizat Kovesi, într-un comunicat de presă al EPPO.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: mainnews.ro/gorghiu-despre-legea-pentru-protectia-avertizorilor-daca-analiza-arata-ca-trebuie-operate-modificari-acestea-se-vor-face/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/gorghiu-despre-legea-pentru-protectia-avertizorilor-daca-analiza-arata-ca-trebuie-operate-modificari-acestea-se-vor-face/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: mainnews.ro/gorghiu-despre-legea-pentru-protectia-avertizorilor-daca-analiza-arata-ca-trebuie-operate-modificari-acestea-se-vor-face/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *