Gheorghe Flutur va deschide lista PNL la Senat în judeţul Suceava
Filiala suceveană a PNL a stabilit listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, prima poziţie la Senat fiind ocupată de Gheorghe Flutur, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.
Flutur, care conduce organizaţia judeţeană PNL Suceava, a pierdut alegerile locale din luna iunie, şefia Consiliului Judeţean fiind câştigată de social-democratul Gheorghe Şoldan.
Locul doi la Senat pe lista PNL a revenit medicului veterinar Octavian Ilişoi.
Pentru Camera Deputaţilor, lista PNL este deschisă de şeful organizaţiei municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan. El este urmat de deputaţii Angelica Fădor şi Bogdan Gheorghiu şi de senatorul Daniel Cadariu.
Listele PNL Suceava au fost stabilite luni de Colegiul Director Judeţean (CDJ) şi Comitetul de Coordonare Judeţean (CCJ) al PNL, care au reunit la Gura Humorului, 429 de membri ai PNL Suceava.
Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că este optimist în privinţa alegerilor din toamnă, el precizând că liberalii pleacă la drum hotărâţi să aducă proiecte şi bani pentru judeţul Suceava.
„Vom fi o echipă constructivă, ne vom bate pentru fiecare leu şi euro pentru judeţul Suceava pentru că ştim să facem asta, pentru că în lista de candidaţi la Parlament, trei au deţinut portofolii de miniştri şi ceilalţi au vechime şi realizări consistente în activitatea de până acum”, a declarat Gheorghe Flutur.
Potrivit lui Flutur, toţi candidaţii PNL sunt localnici şi acoperă toate zonele judeţului.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii