Germania impune carantină pentru persoanele nevaccinate anti-COVID / Autoritățile plănuiesc să introducă imunizarea obligatorie
După Austria, a venit rândul Germaniei să anunțe instituirea unei carantine naționale pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, iar oficialii de la Berlin plănuiesc să introducă măsura vaccinării obligatorii, relatează CNN.
Persoanele nevaccinate anti-COVID din Germania vor avea acces doar la magazinele esențiale, precum supermarket-urile sau farmaciile. Acestea se vor putea întâlni pe stradă cu maximum 2 persoane, dacă nu locuiesc în aceeași casă.
Mai mult, barurile și cluburile de noapte vor fi închise în zonele în care rata de incidență e mai mare de 3,5 cazuri la mia de locuitori, iar autoritățile vor limita numărul persoanelor care pot participa la evenimentele sportive.
„Înțelegem că situația este foarte serioasă și că trebuie să luăm măsuri suplimentare, pe lângă cele care sunt deja în vigoare. Al patrulea val trebuie oprit”, a spus Angela Merkel, într-una dintre ultimele sale apariții în calitate de Cancelar al Germaniei.
Angela Merkel și Olaf Scholz, noul cancelar, au anunțat într-o conferință de presă comună că își doresc să implementeze vaccinarea obligatorie, ce ar urma să intre în vigoare din februarie, dacă este votată de Parlamentul german.
Mai mult, statutul de persoană vaccinată anti-COVID-19 ar urma să fie valabil doar 9 luni după efectuarea ultimei doze, pentru a încuraja vaccinarea cu dozele booster, a precizat Merkel.
Potrivit datelor ECDC, rata de vaccinare cu cel puțin o doză de ser anti-COVID în Germania este de doar 68,4%.
Pe 15 noiembrie, Austria a impus primul lockdown pentru persoanele nevaccinate anti-COVID din Uniunea Europeană, iar autoritățile de la Viena plănuiesc să introducă măsura vaccinării obligatorii, începând cu 2022.
Sursă foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/germania-impune-carantina-pentru-persoanele-nevaccinate-anti-covid-autoritatile-planuiesc-sa-introduca-imunizarea-obligatorie/ […]