UPDATE George Simion își închide conturile de pe rețelele de socializare, cu excepția X

George Simion a anunțat că singura platformă pe care va mai comunica în următoarele 24 de ore este X.
Știrea inițială
George Simion a anunțat că își închide conturile de pe rețelele de socializare pentru „a respecta ziua tăcerii”. TikTok a confirmat că dispariția paginii sale i se datorează acestuia.
Sâmbătă, contul de TikTok al candidatului AUR, unde era urmărit de 1,5 milioane de utilizatori, nu a mai putut fi accesat. Într-un răspuns pentru Context.ro, reprezentanții companiei chineze au transmis că George Simion l-a închis personal.
„Putem confirma că acest cont a fost închis de candidatul Simion însuși”, au declarat aceștia.
Ulterior, câștigătorul turului 1 a transmis un mesaj pe pagina de Facebook în care a confirmat că a închis contul de TikTok. El a mai spus că va face la fel și cu cel de Facebook, din dorința de „a respecta ziua tăcerii”, îndemnându-și susținătorii să procedeze la fel.
„Pentru a respecta ziua tăcerii, voi închide și acest cont de socializare. Cel de TikTok este deja închis și nu am niciun altul care să îmi aparțină. Rog pe toată lumea să procedeze la fel”, a scris George Simion.



