Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Gazprom anunță suspendarea „pe termen nedefinit” a livrărilor prin conducta Nord Stream 1

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 2 septembrie 2022

Gazprom a declarat în seara zilei de vineri, 2 septembrie, că alimentările cu gaze naturale prin conducta Nord Stream 1 vor rămâne oprite, după ce s-a constatat, în timpul unei inspecții, că turbina principală cu gaz de la stația de compresoare Portovaya de lângă Sankt Petersburg are o scurgere de ulei, notează Reuters

Conform sursei citate, Gazprom a transmis că turbina nu ar putea funcționa în siguranță până când scurgerea nu va fi reparată, dar nu a dat un interval de timp pentru reluarea furnizării de gaz prin conductă, care trebuia să revină la funcționare sâmbătă, după o pauză de întreținere de trei zile.

Într-o declarație pe Telegram, Gazprom ar fi furnizat și o imagine care arată scurgeri de ulei pe echipamentele de la stația de compresoare.

Conducta Nord Stream 1 funcționa la doar 20% din capacitate chiar înainte ca fluxurile să fie oprite timp de trei zile în această săptămână pentru întreținere, mai precizează sursa citată.

Gazprom a declarat că sancțiunile Uniunii Europene au dus la probleme tehnice care au împiedicat-o să poată furniza prin conductă întregul volum de gaz contractat.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW