Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Gazoductul Bulgaria – Grecia va fi gata într-o săptămână

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 9 septembrie 2022 Etichete: , , , , ,

Compania de construcții responsabilă i-a promis ministrului bulgar al Dezvoltării Regionale, Ivan Shișkov, că va finaliza construcția conductei de gaz Bulgaria – Grecia între 10 și 15 septembrie, scrie publicația bulgară 24Chasa. România va putea importa gaze din Azerbaijan prin acest gazoduct. 

Ministrul de resort bulgar a făcut o inspecție a interconectorului și a emis ordin de repartizare a etapelor de finalizare a proiectului, conform sursei citate. 

Până săptămâna viitoare va fi pregătită integral documentația și prima parte a proiectului, pentru a se asigura gaz pentru țară, a declarat ministrul Șișkov. El a explicat că racordul de gaze depinde de constructor, iar toți miniștrii care au făcut parte din punerea în exploatare a acestuia au lucrat intens. Șișkov a asigurat că este în contact permanent cu constructorii, proiectanții și supraveghetorii. Documentele sunt urmărite zilnic și se primesc fotografii, pentru a finaliza interconectorul cât mai curând posibil.

„Grecia va deveni un nod de depozitare și transport a gazului natural, care va acoperi nu numai nevoile naționale, dar și nevoile din zonă și, bineînțeles, și nevoile României”, a declarat prim-minstrul grec, Kyriakos Mitsotakis pe 7 iulie, la operaționalizarea gazoductului.

Șeful Executivului român, Nicoale Ciucă, aflat în vizită de lucru în Republica Elenă, a mulţumit atunci premierului Greciei pentru efortul făcut pentru a avea acest interconector finalizat și a arătat că, pe lângă aprovizionarea cu gaze a României și Bulgariei, va putea asigura și securitatea energetică a țărilor vecine, Ucraina și Republica Moldova.

„Îi mulțumesc prietenului meu pentru efortul pe care l-a făcut să avem acest interconector între Grecia și Bulgaria finalizat. Va asigura legătura între rețeaua care trece prin Anatolia și Adriatică și, de asemenea, se leagă prin conductua Brua. Interconectorul asigură aprovizionarea cu gaze Bulgariei și Românieiși putem asigura gaze Republicii Moldova și Ucrainei”, a spus Nicole Ciucă.

CITEȘTE ȘI: Ursula von der Leyen: UE vrea să-şi dubleze importurile de gaze din Azerbaidjan în câţiva ani

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW