Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Garda de Mediu îi somează pe proprietarii de terenuri: Cine nu elimină ambrozia, riscă amenzi de până la 20.000 lei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 7 aprilie 2022

Proprietarii de terenuri, fie că acestea se află în interiorul sau exteriorul localității, riscă amenzi de până la 20.000 lei dacă nu iau măsuri pentru eliminarea ambroziei, o plată la care circa 500.000 de români sunt alergici. 

Totodată, avertismentul este adresat și administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole. Potrivit legii, aceștia au obligaţia să desfăşoare anual, în perioadă cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, până cel târziu la 30 iunie, lucrări de întreţinere a terenurilor prin diferite metode, până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei, astfel încât planta să nu răspândească polenul care conține multiple fragmente alergizante.

„Sancţiunile aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de Legea 62/2018 sunt reprezentate de amenzi de la 1.000 de lei, la 5.000 de lei, pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice prevăzute la art. 3 din lege. Verificarea şi identificarea terenurilor infestate, de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale, se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin agenţii agricoli angajaţi sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziţie a primarului. Modul în care se face prevenirea sau combaterea buruienii este lăsat la latitudinea proprietarilor și administratorilor de terenuri extravilane sau intravilane”, a explicat Marioara Artemis Gătej, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Recomandările Gărzii de Mediu pentru combaterea ambroziei:

Cele mai bune rezultate se pot obține prin cosirea manuală a spațiilor pe care este răspândită sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor și pe marginea parcelelor;

Când buruiana este răspândită în interiorul tarlalelor agricole, în special în interiorul unor șanțuri, stufărișuri, denivelări etc., distrugerea se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice;

Când buruiana este răspândită pe suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme când buruiana are 10 – 15 cm și poate fi recunoscută cu ușurință. În vederea stabilirii tipului de erbicid și a dozei, proprietarii/ deținătorii/ administratorii de terenuri pot apela la specialiștii direcțiilor pentru agricultură județene pentru a primi informații detaliate sau, după caz,la specialiști din cadrul primăriilor. Măsura se va aplica respectându-se cadrul legal în vigoare în ceea ce priveşte comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar;

În cazul unor focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ ușor folosind mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor sau poate fi distrusă cu sapa ori secera;

Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distrug doar tulpina principală, iar restul ramificațiilor se dezvoltă, înfloresc și produc în continuare polen şi chiar seminţe, îmbogăţind astfel rezerva de seminţe din sol. Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an, obligatoriu de realizat înaintea fructificării plantei.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 24681 additional Info on that Topic: mainnews.ro/garda-de-mediu-ii-someaza-pe-proprietarii-de-terenuri-cine-nu-elimina-ambrozia-risca-amenzi-de-pana-la-20-000-lei/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on to that Topic: mainnews.ro/garda-de-mediu-ii-someaza-pe-proprietarii-de-terenuri-cine-nu-elimina-ambrozia-risca-amenzi-de-pana-la-20-000-lei/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/garda-de-mediu-ii-someaza-pe-proprietarii-de-terenuri-cine-nu-elimina-ambrozia-risca-amenzi-de-pana-la-20-000-lei/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *