Gabriela Scutea, îndemn pentru procurori: Să vedem că parcările rămân ocupate dincolo de ora 16
Procurorul general, Gabriela Scutea, i-a îndemnat joi, 22 septembrie, pe procurori să muncească după program pentru a soluționa dosarele vechi, invocând memorii și plângeri primite de la cetățeni, care reclamă întârzieri semnificative în efectuarea urmăririi penale, relatează Agerpres.
Joi a avut loc prezentarea bilanțului de activitate a Ministerului Public pe parcursul anului 2021. Potrivit datelor, cauzele nesoluționate au crescut cu 3,6% în anul 2021 față de anul 2020.
Din totalul cauzelor nesoluționate, excluzând cauzele cu autori necunoscuți (632.656), rămân 185.010 (29,2%) cu o vechime de până la 6 luni de la sesizare, 121.277 (19,2%) între șase luni și un an de la sesizare, iar 51,6% (326.369) sunt mai vechi de un an.
„Observăm că, din creşterea cauzelor mai vechi de un an rămase în lucru (2020/2019, 21,77%) nu s-a recuperat deloc în 2021. Eforturile noastre trebuie să crească, pentru îmbunătăţirea acestui indicator. Într-o exprimare simplistă, să vedem că parcările din apropierea sediilor noastre rămân ocupate dincolo de ora 16, mai ales că activităţile procedurale fixate pentru procuror prin noul Cod de procedură penală sunt mai puţin consumatoare de timp decât în concepţia vechiului cod”, a transmis Gabriela Scutea.
Procurorul general a menționat că „marea majoritate” a cauzelor se plasează la nivelul de competență al judecătoriei, iar nivelul mediu de complexitate „nu este unul ridicat”.
„Din memoriile şi plângerile adresate de cetăţeni procurorului general, se desprinde faptul că există întârzieri semnificative în efectuarea urmăririi penale. Care este eficienţa supravegherii urmăririi penale? Vom propune Inspecţiei Judiciare ca principalul domeniu de control la parchete în anul 2023 să fie modalitatea de supraveghere a cercetărilor, în cauzele rămase în lucru mai vechi de 1 an de la sesizare, corespunzător parchetelor de pe lângă judecătorii”, a adăugat procurorul general.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii