Thursday, April 9, 2020
Jurnalism corect


Gabriela Scutea, după nominalizarea pentru șefia Parchetului General: A fost o competiție strânsă. Magistratul vorbește despre episodul OUG 13: Sper că nu a contat doar asta

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 21 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Gabriela Scutea a trecut cu brio de interviul de la Ministerul Justiției și a fost, marți, propusă să conducă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru următorii 3 ani. Cunoscută în spațiul public drept „procuroarea care a salvat situația OUG 13”, de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală, Gabriela Scutea a declarat, pentru mainnews.ro, că speră ca intervenția sa din acea vreme să nu fie singurul punct de referință pentru colegii săi din magistratură.

„Procurorul salvator al OUG 13”

În noaptea de 31 ianuarie 2017, Guvernul Grindeanu a aprobat o Ordonanță de Urgență de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală. La acea vreme, ministrul Justiției Florin Iordache a ieșit și anunțarea trimiterii în Parlament spre dezbatere a proiectului de lege pentru grațierea unor pedepse. După cum bine știm, principalii beneficiari ai acestei ordonanțe erau politicienii, în frunte că președintele PSD de la acea vreme, Liviu Dragnea.

Practic, abuzul în serviciu nu mai reprezenta o infracțiune decât dacă prejudiciul depășea două sute de mii de lei, iar politicienii scăpau de răspundere penală dacă abuzul se făcea prin emiterea, aprobarea sau adoptarea unor acte normative.

În plin scandal pe OUG 13, Gabriela Scutea era secretar de stat în Ministerul Justiției. Ea a fost una din cei care a reușit să-l convingă pe ministrul Florin Iordache să accepte un termen de 10 zile pentru intrarea în vigoare a ordonanței. Despre acest episod, Scutea spune i-a indicat lui Iordache faptul că „România are alte obiective din perspectiva MCV”.

„În legătură cu ordonanța 13, acest aspect cu termenul de 10 zile l-am mai comentat(…)Toate rezoluțiile mele în dosar sunt consemnate. Eu consider că în legătură cu această propunere care a fost susținută de ministrul Iordache, mi-am exprimat opiniile de o manieră tehnică și indicându-i domnului ministru că România are alte obiective din perspectiva MCV. Cele 10 zile erau necesare pentru că dacă s-ar fi pus în aplicare această ordonanță, niște oameni trebuiau să iasă din închisoare. Acest lucru nu se face peste noapte pentru că nu se eliberează printr-o singură decizie administrativă. Eliberarea ar trebui să se facă printr-o decizie judecătorească”, a explicat Scutea, pentru mainnews.ro.

S-a protestat masiv în ianuarie 2017, iar Guvernul Grindeanu decis până la urmă să dea o ordonanță de anulare a OUG 13.

În ciuda faptului că este cunoscută în spațiul public drept „procuroarea care a salvat situația OUG 13”, Gabriela Scutea ne-a mărturisit că speră să nu fie remarcată de colegii săi din magistratură doar pentru acel episod.

„Poate aceasta a fost împrejurarea în care profilul meu s-a impus atenției publice, în schimb, între colegii mei sper că nu e doar asta, ci dimpotrivă”, a mai adăugat procurorul.

Din 2013 până în 2016, Gabriela Scutea a fost înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la „îndeplinirea condiționalităților stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie”.

Ministrul Justiției, despre Gabriela Scutea: „A avut cel mai solid dosar profesional „

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a făcut, marți, propunerile pentru procurorii care ar urma să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT pentru următorii 3 ani.

Nominalizările ministrului Cătălin Predoiu vor pleca la CSM pentru un aviz consultativ, urmând ca președintele Klaus Iohannis să dea verdictul final.

Pentru funcția de Procuror General al României, ministrul Predoiu a nominalizat-o pe Gabriela Scutea, despre care a spus că a avut „cel mai solid dosar profesional și un dosar decis, plin de hotărâri”.

„Este un procuror pentru care Ministerul Public nu prezintă necunoscute”, a spus, marți, Predoiu.

Gabriela Scutea: „A fost o competiție foarte strânsă”

Întrebată despre cum i s-a părut concursul pentru funcția de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Gabriela scutea ne-a spus că procedura de concurs a fost „foarte strânsă”, întrucât a avut parte de niște contracandidați puternici.

„Nu vă ascund că selecția s-a făcut dintre câțiva candidați foarte apropiați ca valoare. Îi cunoșteam pe colegii mei candidați și știam clar valoarea contracandidatului. A fost o competiție foarte strânsă. Domnul ministru a trebuit să găsească diferența specifică pentru fiecare candidat”, a spus Gabriela Scutea.

Procuroarea consideră că elementul care a departajat-o de colegii săi procurori candidați a fost dinamismul și spune că speră că „îndoielile” referitoare la unele acțiuni ale procurorilor să dispară.

„Ce cred eu că m-a departajat de colegi a fost probabil dinamismul. (…)Sper ca și susținerea interviului și caracterizarea domnului ministru să-i convingă pe colegii mei că împreună trebuie să lucrăm bine. Nu spun că nu lucrăm bine, spun doar că toate aceste îndoieli care apar în societate cu privire la unele dintre acțiunile noastre, cred că avem șanse să dispară”, a mai adăugat procurorul Scutea.

Cine este Gabriela Scutea

Gabriela Scutea are 46 de ani și a intrat în magistratură în 1995. Aceasta a ocupat funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea (1995-1997), Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov (1997-1998), Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov (1998 -2005) și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov (2005-2006).

Din 2006 până în 2013, procuroarea din Brașov a fost adjunct al Procurorului General. Aceasta era responsabilă pentru activitatea Secției judiciare, activitatea de resurse umane și documentare. De asemenea, Scutea a fost ordonator principal de credite delegat, fiind responsabilă și pentru implementarea programelor cu finanțare externă, precum și audit.

În 2013, pe o perioadă de 4 luni, Gabriela Scutea a fost consilierul Laurei Codruța Kovesi, la vremea aceea Procuror General al României.

De la Parchetul General, Gabriela Scutea a plecat la Ministerul Justiției, unde, în 2016, a devenit secretar de stat în minister.

sursa foto: DC News

 

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW