Gabriela Firea se implică indirect în campania din PNL: Ludovic Orban este autorul moral și politic al dezastrului din Capitală
Gabriela Firea profită de declarațiile făcute de liderii PNL în cadrul campaniei interne pentru Congresul din 25 septembrie și susține că Ludovic Orban ar fi autorul moral și politic al dezastrului din Capitală. Fostul edil consideră că Orban ar trebui să devină „o amintire în politică”, ceea ce duce la o susținere indirectă față de Florin Cîțu.
„Când nu aveți apă caldă, când constatați că s-au scos autobuze din circulație și iar e aglomerat și prea cald, când vedeți șantiere închise, gropi în asfalt, mizerie în parcuri, gunoaie peste tot, când vă speriați de țânțari periculoși și de șobolanii care se plimbă precum pisicile prin oraș, să nu vă gandiți doar la Nicușor Dan – un monument de incompetență și minciună -, ci și la Dl Orban – un alt monument al disprețului față de oameni”, sunt acuzațiile aduse de Gabriela Firea, printr-o postare pe Facebook.
Fostul primar al Capitalei s-a implicat indirect în campania internă din PNL și susține că Ludovic Orban ar merita să devină „o amintire în politică”, odată cu congresul liberalilor din 25 septembrie.
„Un om cinic, mărunt politic dar care s-a cocoțat prin șobolăneli în funcții mari ! Mult prea mari pentru capacităților sale intelectuale și reperele morale pe care le clamează dar nu îl reprezintă”, l-a descris fostul primar pe actualul președinte al PNL.
Actualul senator PSD de București face referire la declarația făcută luni de Ludovic Orban, prin care fostul premier a ținut să-i amintească lui Florin Cîțu că susținerea unui candidat unic a fost decisivă pentru victoria în fața Gabrielei Firea la alegerile locale din anul 2020.
În încercarea de a atrage susținerea membrilor PNL București, Florin Cîțu le-a transmis joi că, dacă va deveni președinte al partidului, liberalii vor trimite în cursa pentru primăriile de sector doar candidați proprii, deși, la alegerile locale din anul 2020, alianța dintre PNL și USR PLUS a câștigat trei primării de sector și Primăria Capitalei.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-se-implica-indirect-in-campania-din-pnl-ludovic-orban-este-autorul-moral-si-politic-al-dezastrului-de-azi-din-capitala/ […]