Thursday, February 22, 2024
Jurnalism corect


Funeraliile lui Gorbaciov, în absența lui Vladimir Putin. Singurul lider european care participă este Viktor Orban

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 3 septembrie 2022

Sâmbătă, 3 septembrie, au loc funeraliile ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. Autoritățile le-au permis cetățenilor să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte apreciat de Occident, dar fără să aibă parte de onoruri de stat, notează Reuters. Deși nici Vladimir Putin și nici alt lider occidental nu vor participa la înmormântarea lui Gorbaciov, singurul oficial european prezent la Moscova va fi premierul Ungariei, Viktor Orban.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al ultimului lider al URSS, acoperit de steagul Federației Ruse, se află în Sala Coloanelor din Casa Uniunilor, unde au fost deplânși și alți foști lideri sovietici.

Gorbaciov va fi înmormântat în cimitirul Novodevichy din Moscova, alături de Raisa Gorbaciov, soția sa, ce a murit în anul 1999.

Vladimir Putin, care l-a criticat de multe ori pe Gorbaciov pentru ceea ce președintele rus a numit „catastrofa geopolitică”, căderea URSS, a transmis că „programul încărcat” nu-i permite să ajungă la funeralii. În schimb, Putin a fost prezent joi la sicriul fostului lider sovietic.

Pe fondul tensiunilor fără precedent între Federația Rusă și Occident, la funeralii nu vor participa liderii occidentali, care s-au rezumat la a transmite mesaje de rămas-bun pe internet. Singurul oficial european care va lua parte la ceremonie este Viktor Orban, apropiat al lui Putin și premier al Ungariei.

CITEȘTE ȘI: Reacţii la moartea lui Mihail Gorbaciov: Vladimir Putin a transmis „cele mai profunde condoleanţe” / Ursula Von Der Leyen: A deschis calea pentru o Europă liberă

Sursă foto: commons.wikimedia.org

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW