Wednesday, December 7, 2022
Jurnalism corect


Fugarul Cristian Rizea, condamnat la închisoare în România, admis la un program de master organizat de SIS în Republica Moldova

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Republica Moldova Stirile zilei , at 20 august 2022

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat definitiv în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare, a fost admis la programul de master „Studii de Securitate Națională”, organizat de Universitatea din Moldova în parteneriat cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS).

Aflat în Republica Moldova din anul 2019, Cristian Rizea pare să ducă un stil de viață opulent, conform imaginilor pe care le publică aproape zilnic pe rețelele de socializare. Mai mult, fugarul nu a putut să stea departe de politică. A încercat să candideze la alegerile parlamentare din iulie 2021 pe listele Partidului Politic ,,NOI”, o formațiune obscură, însă Comisia Electorală Centrală nu i-a dat voie să participe. Rizea a încercat să candideze și la alegerile pentru funcția de primar al orașului Bălți, însă și de această dată candidatura i-a fost respinsă. Asta nu l-a împiedicat pe fostul deputat, sub pretextul susținerii candidatului Partidului „NOI”, Vladimir Dachi, să facă scandal și să intre în conflict cu ceilalți candidați.

Intrat în posesia site-ului „Realitatea din Moldova”, asociat cu postul de televiziune Realitatea Plus din România, fostul politician a început să se recomande drept „jurnalist”. Publică online pseudo anchete și informații de tip „kompromat” față de diverse persoane importante din Republica Moldova, dar nu numai. Victimă i-a căzut și jurnalista Emilia Șercan, ale cărei fotografii personale au fost dezvăluite de Rizea.

Masterand la SIS

În trecut apropiat de mai multe persoane influente din serviciile de informații de la București, Rizea pare să fie în continuare atras de această lume. Sâmbătă, 20 august, fostul politician a anunțat că a fost admis la programul de master „Studii de Securitate Națională”, organizat de Universitatea din Moldova” în parteneriat cu Serviciul de Informații și Securitate.

„Mă pregătesc să devin din nou student din septembrie de data asta la U.S.M. unde am fost admis la Programul de master ‘Studii de Securitate Națională’ organizat de cei de la SIS (Serviciul de Informații si Securitate al Republicii Moldova)!”, a scris Cristian Rizea, pe pagina sa de Facebook.

Afirmațiile făcute de Rizea par să fie reale, în condițiile în care pe lista candidaților admiși pe locurile „cu taxă” la respectivul program de master se regăsește și un anume Mihai Cristian, numele pe care Rizea și l-a luat în Republica Moldova.

Condamnat definitiv la închisoare în România

Fostul deputat a fost dat în urmărire internaţională în urma unei condamnări la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Instanța a stabilit și că Rizea trebuie să plătească suma de 300.000 de euro.

Ulterior, Rizea a fost găsit în Republica Moldova, sub numele de Mihai Cristian Luigi și a fost reținut în luna noiembrie a anului trecut, moment în care autoritățile de la București au demarat procedura de extrădare.

Rizea a mai fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova la finalul lunii martie pentru că ar fi obținut fraudulos cetățenia Republicii Moldova, retrasă, pe 3 noiembrie 2020, printr-un decret semnat de președintele de la acea vreme, Igor Dodon.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW