Sunday, February 23, 2020
Jurnalism corect


FSANP: Birchall pare că nu înțelege, justiția trebuie să funcționeze, iar victimele trebuie să beneficieze de o protecție eficientă

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 23 august 2019 Etichete: , ,

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor susține, prin intermediul unui comunicat de presă, că propunerile de modificare a legislației penale și de organizare a sistemului judiciar formulate de către ministrul Justiției, Ana Birchall, ridică o serie de probleme.

„1. Din păcate, se constată o politizare extrem de lipsită de respect față de victimele acestor infracțiuni a reacției la situația de criză provocată de un caz extrem de grav, care, spre deosebire de altele la fel de grave în care n-a existat reacție din partea Ministerului Justiției, este intens mediatizat.

2. Deficiențele din mecanismul justiției sunt cât se poate de reale și trebuie să fie eliminate urgent. Însă, este imperios necesar ca Ministerul Justiției să înceteze să mai funcționeze ca o instituție de acompaniament pentru decizii politice populiste, cu țintă electorală ori, și mai grav, în interesul unor politicieni.

3. Am avertizat în cazul măsurilor de relaxare a regimului sancționator susținute de către Ministerul Justiției nu demult. O facem și în acest caz. Politica penală nu poate fi schimbată fără o analiză de impact amănunțită. În caz contrar, efectele sunt cele pe care le vedem: un cadru instituțional și legal care favorizează criminalitatea.

FSANP: Justiția trebuie să funcționeze, iar victimele să fie protejate eficient

4. Ministrul Justiției pare a nu înțelege un lucru elementar: justiția trebuie să funcționeze, iar victimele trebuie să beneficieze de o protecție eficientă. Ori, niciuna dintre măsurile propuse de către Ana Birchall, într-o schimbare de paradigmă cauzată de ordinul premierului Dăncilă, nu arată interes pentru o justiție restaurativă, care să aibă în plan central prioritatea reparării prejudiciului produs victimei.

Citeste si:  Ana Birchall: Acțiunea DIICOT din cazul Caracal este de neacceptat

5. Punctual, referitor la constatările ministrului Justiției, sigur că există deficiențe în mecanimul de incriminare a infracțiunii de „Lipsire de libertate în mod ilegal”, dar acestea nu se manifestă doar referitor la această infracțiune. Să nu uităm că această infracțiune este săvârșită în concurs cu infracțiuni de trafic de persoane, contra libertății și vieții sexuale și de criminalitate organizată.”, anunță FSANP.

Contraziceri în Ministerul Justiției

Aceștia au precizat că este adevărat faptul că eliberarea condiționată se acordă prea ușor unor persoane condamnate pentru infracțiuni grave împotriva persoanei, însă asta a cerut Ministerul Justiției, amenințând cu anchete judecătorii care amână eliberarea condiționată, intervenind nepermis în actul de justiție.

„Există probabil necorelări între Constituția României și Codul de procedură penală în materia percheziției domiciliare și a infracțiunii flagrante, dar nu acestea au dus la intervenția defectuoasă în recentele cazuri care au determinat această reacție din partea ministrului Birchall. În lipsa unei analize serioase, Ministerul Justiției dovedește că nu înțelege exact cauzele deficiențelor pe care se presupune că le-ar repara.„, se arată în comunicat.

FSANP: Sancțiunile se înăspresc pe fondul presiunii publice

FSANP susține că sancțiunile sunt înăsprite pe fondul presiunii publice, însă, acest demers trebuie justificat din perspectiva eficienței și cea a reparării prejudiciului pentru victimă.

Citeste si:  Doi consilieri generali ai PNL ar putea fi excluşi din partid după ce au votat bugetul Capitalei. Ciucu: Doi trădători, doi blatişti

„Nu este, de asemenea, clar care este necesitatea înăspririi regimului sancționator al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și incriminarea separată a faptei comise prin răpire – ca formă agravată a lipsirii de libertate în mod ilegal precum și prevederea unor variante agravate, raportate la victimă.„, a mai declarat Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

CONTEXT

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat joi că a pus in dezbatere mai multe proiecte de lege care majorează pedepsele pentru infractiuni grave precum omor, viol, răpire, trafic de persoane. Birchall a ținut să precizeze că „tragedii ca cele de la Caracal nu trebuie să se mai întâmple”.

Vor fi modificate legi în vigoare, vor fi făcute completări la actuala legislație și, de asemenea, se vor modifica atât Codul Penal dar și Codul de Procedură Penală. Toate acestea se vor face prin Ordonanță de Urgență. Ministrul Ana Birchall spune că OUG pe Justiție este necesară pentru că numai în acest fel modificările pot intra repede în vigoare.

Principalele modificări ale legislației penale vizează:

  • Lipsirea de libertate – în acest caz pedeapsa este cuprinsă între 2 și 8 ani;
  • Răpire – pentru această infracțiune se poate ajunge la detentia pe viață;
  • Se majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei dacă lipsirea de libertate în mod ilegal vizează o persoană aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința
  • Se consideră lipsire de libertate și fapta comisă asupra unui copil cu vârsta de până la doi ani
Citeste si:  Cumpănașu, după suspendarea din Colegiul Național de Apărare: Verificați culoarea și afilierea celor de la această fundație și veți înțelege pentru care candidat lucrează sistemul

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW