Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


FRF nu a aprobat desfășurarea unui meci între o echipă a așa-zisului „Ținut secuiesc” și Ungaria U18

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 23 iulie 2022

Noul stadion din Miercurea Ciuc ar trebui inaugurat sâmbătă, 23 iulie, la ora 18:00, sub privirile prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban. Cu această ocazie, clubul FK Csikszereda a anunțat desfășurarea unui meci între o echipă U18 a așa-zisului „Ținut secuiesc” și Ungaria U18. Confruntată cu amenințări venite din partea galeriilor mai multor cluburi din țară, conducerea Federației Române de Fotbal a blocat desfășurarea unui asemenea meci, invocând regulamentele interne. 

„Meciul Ținutul Secuiesc U18 – Ungaria U18 nu a fost aprobat de Federația Română de Fotbal încă din data de 15 iulie 2022. Refuzul a venit ca urmare a faptului că jocul propus a fi organizat de către clubul din Miercurea Ciuc nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de jocuri prevăzute de art. 6 alin. 1 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice”, au explicat reprezentanții federației.

Totodată, susțin aceștia, FRF a oferit clubului FC Csikszereda Miercurea Ciuc două propuneri de evenimente ce pot fi organizate pe stadionul din oraș:

– Lotul Under 19 al României să joace un meci de pregătire cu selecționata similară a Ungariei, în luna august.

– Lotul Under 16 al României să dispute o dublă amicală cu reprezentativa Muntenegrului în datele de 30 august și 1 septembrie.

FRF, cu ochi pe acest meci

Ulterior, FRF și-a dat acordul pentru un meci între Ungariei U18 și echipa U18 a clubului din Miercurea Ciuc.

„Federația Română de Fotbal urmărește cu interes situația și va analiza, dacă va fi cazul, ce se va întâmpla în această seară pe stadionul din Miercurea Ciuc”, au subliniat reprezentanții federației.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW