Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Fraudă la Bacalaureat: O persoană reținută și alte cinci sub control judiciar. Cum i-au „ajutat” pe elevi la examen

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 27 iulie 2023 Etichete: , , , ,

Un profesor din Mehedinți a fost reţinut pentru 24 de ore, iar alte cinci persoane, implicate în organizarea examenului de Bacalaureat, au fost puse sub control judiciar şi sunt cercetate în continuare, într-un dosar privind fraude la sesiunea din toamna anului 2022 a examenului de Bacalaureat, informează DIICOT.  Potrivit anchetatorilor, în timpul probelor au fost oprite camerele de supraveghere, iar unii candidaţi au primit rezolvările subiectelor. Astfel, s-a ajuns în situația ca peste 100 de lucrări să fie identice. 

Astfel, pe parcursul celor trei zile de examinare, membrii grupului, în scopul obținerii unor beneficii patrimoniale,  au pus la dispoziția mai multor candidați rezolvările subiectelor, au supravegheat modalitatea în care aceștia au redactat lucrările astfel încât să nu fie surprinși având asupra lor soluțiile, au intervenit asupra sistemului de supraveghere video și/sau au înlesnit aceste operațiuni, spun procurorii DIICOT.

La sediul  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au fost conduși pentru audieri opt suspecți.

Ulterior, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea unui inculpat și luarea măsurii controlului judiciar față de cinci inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului reținut.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW