Tuesday, December 7, 2021
Jurnalism corect


Fraudă de proporții la vaccinare, în vizorul DNA: Peste 3.500 de persoane ar fi dat mită pentru certificatul verde

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 25 noiembrie 2021

Oficial România are peste 7,6 milioane de persoane vaccinate, însă nu e clar câte dintre acestea sunt cu adevărat vaccinate, în condițiile în care de la zi la zi parchetele descoperă noi fraude. 

Un nou astfel de caz zguduie credibilitatea datelor. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au bănuieli că peste 3.500 de persoane ar fi fost introduși fraudulos, la un centru de vaccinare din județul Satu Mare fraudulos, în Registrul Electronic Național de Vaccinare pentru a obține certificatul verde digital al Uniunii Europene.

Conform anchetatorilor, suspecții din dosar, printre care asistenți medicali și registratori, ar fi cerut și ar fi primit în schimb sume de bani (250 – 300 euro). 

Persoanele interesate ar fi apelat la suspecții menționați, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecți din centrul de vaccinare Petea și cei interesați de obținerea certificatelor false ar fi fost Sim Voichița-Camelia, asistent medical la Direcția de Sănătate Bihor. 

La perchezițiile desfășurate în cursul zilei de 16 noiembrie 2021 au fost găsite sume de bani totalizând 127.000 euro, 75.000 lei și 1.000 lire sterline.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW