Franța și Arabia Saudită găzduiesc la ONU summit-ul pentru soluția celor două state în conflictul israeliano-palestinian

Zeci de lideri mondiali vor lua parte la summit-ul găzduit de către Franța și Arabia Saudită la sediul Organizației Națiunilor Unite. Evenimentul este consacrat implementării soluției celor două state pentru soluționarea conflictului israeliano-palestinian. Israelul și SUA vor boicota reuniunea, relatează Reuters.
În cadrul summit-ului, mai multe state, printre care Franța și Belgia, vor anunța recunoașterea oficială a Palestinei. Marea Britanie, Canada, Australia și Portugalia, au făcut acest lucru duminică.
În replică, Israelul ia în calcul anexarea mai multor părți din Cisiordania ocupată, precum și introducerea de măsuri bilaterale specifice împotriva Franței. Și oficialii americani au avertizat în privința consecințelor asupra țărilor care recunosc Palestina.
Summit-ul, care are loc înaintea reuniunii la nivel înalt din cadrul Adunării Generale a ONU din această săptămână, este organizat după lansarea de către Israel a unui atac terestru asupra orașului Gaza și în contextul perspectivelor slabe de armistițiu după aproape doi ani de lupte în enclava palestiniană de pe malul Mării Mediterane.
Pe fondul intensificării ofensivei Israelului în Fâșia Gaza și al escaladării violenței din partea coloniștilor israelieni din Cisiordania, există un sentiment tot mai mare de urgență de a acționa acum, înainte ca ideea unei soluții cu două state să dispară pentru totdeauna.
Adunarea Generală a aprobat o declarație de șapte pagini, care prezintă „pași tangibili, cu termene limită și ireversibili” către o soluție cu două state, condamnând totodată Hamas și cerându-i să se predea și să se dezarmeze. Aceste eforturi au atras imediat mustrări din partea Israelului și a Statelor Unite, care le-au numit dăunătoare și o cascadorie publicitară.
Summit-ul și reuniunea la nivel înalt din cadrul Adunării Generale a ONU sunt marcate de absența președintelui palestinian Mahmoud Abbas, căruia SUA au refuzat să îi acorde o viză pentru a putea ajunge la New York. Decizia a fost condamnată la nivel internațional, fiind văzută drept o încălcare a Acordului de Sediu încheiat în 1947 cu ONU.



