Sunday, July 3, 2022
Jurnalism corect


Franţa este pregătită să contribuie cu trupe NATO în România, anunță Emmanuel Macron / Klaus Iohannis salută decizia

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 20 ianuarie 2022

Franța este pregătită să contribuie cu trupe NATO pe teritoriul României, a anunțat președintele francez Emmanuel Macron, potrivit europarlamentarului Renew Europe Nathalie Loiseau. Președintele Klaus Iohannis și liderul USR, Dacian Cioloș, salută decizia. 

„În această seară Emmanuel Macron a anunțat disponibilitatea Franței de a participa la o prezență militară avansată a NATO în România. Franța este solidară cu statele europene preocupate de securitatea lor”, a scris Loiseau pe Twitter.

Președintele României a salutat anunțul liderului francez, într-o postare tot pe Twitter.

„Salut cu căldură anunțul președintelui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franței de a participa la prezența militară avansată a NATO în România. Parteneriatul strategic dintre România și Franța va fi astfel consolidat pe flancul estic, în regiunea Mării Negre”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Și premierul Nicolae Ciucă a comentat anunțul liderului francez, pe contul de Twitter al Guvernului.

„Preşedintele Franţei Emmanuel Macron ne anunţă deschiderea ţării sale pentru întărirea flancului estic al NATO în România. Salut călduros această dovadă de fraternitate în contextul Parteneriatului nostru strategic”, a afirmat premierul într-un mesaj în limba franceză pe contul de Twitter al Guvernului.

Anterior, și Dacian Cioloș a marcat momentul, într-o postare pe Facebook.

„Salut decizia președintelui Emmanuel Macron, care a anunțat că Franța este pregătită să contribuie cu trupe NATO pe teritoriul României. Anunțul a fost făcut în fața șefilor militari dintr-un comandament de lângă Strasbourg, potrivit colegei noastre din grupul Renew Europe Nathalie Loiseau, care a fost prezentă la eveniment.

Încă din 2016, am discutat despre o prezență a trupelor franceze în România sub steagul NATO și, cu atât mai mult cu cât contextul este extrem de tensionat la granița cu Ucraina, decizia de astăzi este una binevenită și o nouă garanție pentru țara noastră”, a scris Cioloș pe contul său de Facebook.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW