Saturday, July 2, 2022
Jurnalism corect


FOTO Stadioanele care vor găzdui antrenamente la Campionatul European, aproape de finalizare

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 august 2020 Etichete: , , ,

Lucrările la noile stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf, cele care vor găzdui antrenamente la Campionatul European de Fotbal, se apropie cu pași repezi de finalizare, deși competiția a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de COVID-19.

Stadionul Steaua

Cel mai aproape de finalizare este stadionul Steaua, unde deja s-a început montarea gazonului. Noua arenă din Ghencea va avea o capacitate de 30.500 locuri și va îndeplini criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiții sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4.

Stadionul Rapid

În schimb, pe șantierul noului stadion din Giulești, care va purta numele „Rapid Arena”, lucrările nu sunt în stadiu la fel de avansat. Potrivit Companiei Naționale de Investiții, constructorul a început montarea structurii metalice de susținere a acoperișului la peluza sud și continuă lucrările la interior.

Stadionul din Giulești va avea o capacitate 14.050 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor) și va îndeplini criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiții sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4. Costul arenei este de aproximativ 40 de milioane de euro.

Stadionul Arcul de Triumf

Și noua „casă” a echipei naționale de rugby, stadionul Arcul de Triuf, se apropie de finalizare. Aici constructorul a montat deja scaunele iar în prezent desfășoară lucrări în interior și la suprafața de joc.

Capacitatea stadionului va fi de 8.207 de spectatori iar costul acestuia este de aproximativ 16 milioane de euro fără TVA.

Sursa foto: Facebook / Compania Națională de Investiții

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW