FOTO În jur de 100 de sindicaliști din Poliție protestează în fața sediului MAI

În jur de 100 de angajați din Poliție și din Poliția Penitenciară protestează, în acest moment, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne. Mitingul face parte din seria de proteste organizate de Federația Publisind împotriva deciziei Guvernului de a plafona salariile pe anul 2021, ca urmare a crizei generate de pandemia COVID-19.
Protestatarii cer eliminarea inechităților salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor și un salariu minim corelat cu creșterea prețurilor de consum.
„Publisind include 15.000 de membri din politie si din politia penitenciara, iar deficitul grav de personal din aceste domenii este compensat prin suprasolicitarea resurselor existente, aspect care genereaza un volum de munca suplimentara imposibil de gestionat cat timp nu se fac incadrari corespunzatoare. Costurile cu echipamentele de protecție, cu tratamentele si chiar cu testările efectuate, au fost suportate integral de către angajați. La toate aceste deficiente se adauga lipsa oricăror compensații (de care alte categorii de personal au beneficiat pe durata stării de urgență și a stării de alertă)”, se arată într-un comunicat de presă al Federației Publisind.

Sursă foto: Imagini Amator



