Tuesday, December 7, 2021
Jurnalism corect


FOTO Dezastrul lăsat de Bechtel pe Autostrada Transilvania. Un nou constructor, desemnat pentru finalizarea lucrărilor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 21 iunie 2020 Etichete: , , ,

Începută în anul 2004, pe vremea Guvernului Năstase, Autostrada Transilvania nu este nici pe departe a fi finalizată. Compania Bechtel, desemnată inițial pentru construcția șoselei de mare viteză, a abandonat demult lucrările, iar în anul 2013 contractul cu această firmă a fost reziliat de statul român

După 16 ani, , pe 12.06.2020 Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat un nou contract pentru tronsonul Chiribiș – Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania, cu orădenii de la  Trameco, cei 28,55 km trebuind să fie să fie proiectați și executați în doi ani cu 326 milioane de lei. Constructorul are la dispoziție 6 luni pentru activitatea de proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.

Lucrările la acest lot au fost abandonate într-un stadiu de 5-10%, iar un reportaj foto realizat de un membru al al forumului Asociației Pro Infrastructură dezvăluie dezastrul lăsat în urmă de compania Bechtel.

„Peisajul actual este post-apocaliptic: vegetație luxuriantă care înghite betoanele și distruge terasamentele neprotejate, pile cu armături roase de rugină, elevații cu hidroizolația mâncată de ploi, piloți cu armătura furată și radiere care te duc cu gândul la ruinele antichității,” a scris Asociația Pro Infrastructură.

CITEȘTE ȘI: Asociația Pro Infrastructură a prezentat situația la zi a Autostrăzii Transilvania

Sursa foto: peundemerg.ro

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW