Saturday, June 19, 2021
Jurnalism corect


FOTO Cum se protejează împotriva coronavirusului Elena Udrea, prezentă la procesul privind campania din 2009

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 19 mai 2020 Etichete: , ,

Elena Udrea a mers, miercuri, la Curtea de Apel unde a avut loc un nou termen în procesul legat de modul de finanțare a campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2009. Fostul ministru a venit cu mască de protecție și i s-a luat temperatura la intrare, așa cum prevăd regulile impuse de autorități în perioada stării de alertă.

În anul 2017, Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită și spălare a banilor.

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare”, arată procurorii DNA.

Conform procurorilor anticorupție, remiterea foloaselor infracționale ar fi fost disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW