Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Fostul șef de la Crimă Organizată, acuzat în dosarul de șantaj, spionaj și răpire, a fost arestat pentru 30 de zile

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 16 august 2020 Etichete: ,

Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Liviu Șipoș. Fostul șef al Serviciului Antidrog din Cluj a fost reținut de DIICOT într-un dosar de șantaj, spionaj și răpire.

Hotărârea dată de Tribunalul București nu e definitivă, dar este executorie.

În perioada decembrie 2019 – august 2020, un grup infracțional, format din 6 persoane și coordonat de un fost șef al Serviciului Antidrog din Cluj, ar fi supravegheat mai mulți oameni de afaceri pentru a obține informații pe care să le folosească ,ulterior, împotriva lor, cerând, sub diferite pretexte, sume importante de bani.

Sindicatul Europol a reacționat, spunând că Liviu Șipoș „a vrut să facă pe Robin Hood, însă fără să împartă prada cu săracii”.

Fostul şef BCCO Cluj a vrut să facă pe Robin Hood, însă fără să împartă prada cu săracii. Comisarul-şef Liviu Şipoş, plictisindu-se la pensie, s-a gândit să identifice persoane care încalcă legea şi realizează venituri consistente, să îi şantajeze, spunându-le că îi va deferi justiţiei. Diferenţa este că a făcut acest lucru nu pentru a da săracilor banii luaţi de la răufăcători, cum făcea Robin Hood, ci urmărea să se îmbogăţească el şi cu gruparea lui. Ne intrebam retoric, cât de integri erau atunci când trebuiau să dovedească activitatea grupărilor infractionale?! Cum spune o veche zicală românească: „peştele de la cap se împute””, scrie în postarea publicată pe Facebook de Sindicatul Europol.

Din cercetările procurilor a reieșit faptul că fostul șef al Serviciului Antidrog din Cluj ar fi avut o firmă particulară de detectivi, iar acest lucru l-a ajutat să aibă activități de monitorizare constantă, în mod ilegal, a unor oameni de afaceri.

Gruparea a fost prinsă în flagrant, în timp ce planifica să fure o sumă importantă de bani, după ce aceștia au interceptat în mod ilegal convorbirile purtate de mai multe persoane la sediul firmei pe care o administrau.

CITEȘTE ȘI: SURSE Fost șef de la Antidrog Cluj, reținut de DIICOT într-un dosar de șantaj și răpire / Mai mulți afaceriști ar fi fost supravegheați în stil mafiot

Sursă foto: Poliţia Română

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *