Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Fostul șef al Oracle România, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA / A fost acuzat că ar fi luat mită peste 500.000 de euro

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 7 iunie 2022

Sorin Mîndruțescu, fost director general al Oracle România, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit mită de peste 500.000 de euro, potrivit unui comunicat transmis marți, 7 iunie.

Dosarul, alături de acordul de recunoaștere a vinovăției, au fost înaintate Tribunalului București, iar procurorii DNA au propus confiscarea specială a sumei de 569.413 euro.

Concret, potrivit acordului, fostul director al Oracle a recunoscut că a luat mită și a acceptat să fie condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și să fie supravegheat timp de 4 ani, perioadă în care va presta muncă în folosul comunității pentru 120 de zile.

Acuzațiile din dosar

Sorin Mîndruțescu ar fi primit 569.413 euro drept mită, de la reprezentanții unor firme care își doreau să se înscrie la unele licitații organizate de mai multe instituții publice, printre care: Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA). 

Concret, directorul Oracle le-ar fi promis acelor firme că le va pune la dispoziție „oferte de preț avantajoase ale produselor comercializate de filiala din România a companiei multinaționale (în special licențe IT), astfel încât, cu aceste produse, respectivele firme să poată să se înscrie și să participe la licitațiile publice de care erau interesate”, potrivit DNA.

Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

DNA mai arată că mita ar fi fost primită în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013, în conturi personale sau în conturi ale unor societăți controlate de acesta.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • I just couldn’t depart your site before suggesting that I really enjoyed the standard info a person provide for your visitors? Is going to be back often to check up on new posts

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *