Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, eliberat din închisoare

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 15 octombrie 2021

Magistrații de la Tribunalul Ilfov au admis vineri, 15 octombrie, cererea de eliberare condiționată a fostului șef al ANAF Sorin Blejnar, după ce a ispășit 2 ani și 5 luni din pedeapsa de 5 ani de închisoare primită pentru corupție. 

Decizia este definitivă.

Sorin Blejnar a fost condamnat pe 5 mai 2019 la 5 ani de închisoare de magistrații Curții de Apel București pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Blejnar fusese trimis în judecată de DNA în decembrie 2016, sub acuzarea că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

Banii respectivi urmau să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, Sorin Blejnar şi alături de un alt funcționar au primit suma totală de 13 milioane lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip „fantomă” controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Conform anchetatorilor, Blejnar a primit 12,5 milioane lei.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *