Tuesday, October 19, 2021
Jurnalism corect


Fostul prefect de Constanța a provocat un accident mortal/ Ioan Albu era băut

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 17 februarie 2020 Etichete: , , ,

Fostul prefect de Constanța, Ioan Albu, a provocat un accident rutier mortal pe un drum național din județ, duminică seara, potrivit unor surse mainnews.ro. Albu consumase băuturi alcoolice.

Accidentul rutier s-a produs pe DN 3, în județul Constanța. Ioan Albu ar fi pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism care se deplasa din sens opus. Șoferul mașinii, în vârstă de 44 de ani, a murit pe loc.

„Astăzi, în jurul orei 19.15, un bărbat de 38 de ani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat) a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Ciocârlia de Sus către Cobadin și, ajungând la km 230+400 m, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care se deplasa din sens opus.

În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a celui de-al doilea conducător auto, de 44 de ani”, a anunțat IPJ Constanța.

Ioan Albu, în vârstă de 38 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest. Potrivit rezultatelor, acesta avea 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În luna decembrie a anului trecut, Ioan Albu a fost demis din funcție de premierul Orban.

Foto: Replicaonline

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW