Fostul ministru Cătălin Drulă, despre reluarea licitației pentru legătura București-Târgoviște: O porcărie. Probabil că acele firme investigate de DNA vizează acest contract
Extinderea la patru benzi pe sens a actualului drum prin intravilanul localităților sau un nou drum expres? Acestea sunt cele două viziuni antagonice în privința drumului București – Târgoviște. Prima aparține PSD și este susținută de PNL, iar cealaltă este a USR și a fost promovată de Cătălin Drulă, în perioada în care s-a aflat în fruntea Ministerului Transporturilor.
Fondul problemei
În prezent, legătură între București și Târgoviște se face prin DN7, un drum cu două benzi pe sens, și de la Bâldana prin DN71, un drum cu o sigură bandă pe sens ce străbate mai multe localități.
Imediat după ce fostul ministru al transporturilor Cătălin Drulă și-a preluat mandatul, CNAIR a abandonat ideea lărgirii la două benzi a DN71 Bâldana – Târgoviște, contractul proaspăt încheiat fiind reziliat, după ce constructorul nu a depus garanția.
Imediat compania de drumuri a lansat o nouă procedură, de data aceasta pentru documentația tehnică necesară construirii unui Drum Expres între București și Târgoviște, iar pe 25 noiembrie e fost încheiat contractul. În același timp cu revenirea PSD în Ministerul Transporturilor, CNAIR a revenit la vechea viziune în privința acestei legături, iar pe 10 ianuarie a fost relansată licitația.
Extindere la patru benzi sau drum expres nou?
În acest context, Mainnews.ro a încercat să ia legătura atât cu ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD), cât și cu fostul ministru Cătălin Drulă (USR). Doar Cătălin Drulă a acceptat să ne ofere un punct de vedere referitor la acest subiect.
Fostul ministru a criticat decizia Ministerului Transporturilor și a CNAIR de a relansa licitația pentru proiectarea și execuția extinderii la patru benzi a drumului Bâldana – Târgoviște. Drulă a enumerat mai multe argumente în defavoarea acestei soluții, printre care se numără siguranța rutieră precară, durata ridicată de implementare, dar și disconfortul creat șoferilor și localnicilor în perioada în care sunt executate lucrările.
„Este o porcărie. Le-am lăsat în pregătire un proiect de drum modern, de secol 21, au revenit la vechea obsesie a PSD și PNL Dâmbovița, această lărgire a drumului la patru benzi prin localități. Este o catastrofă pentru că pe 53% din lungimea drumului între Bâldana și Târgoviște este intravilan, dar și din punctul de vedere al siguranței circulației. Pe aceste drumuri late se circulă la viteză mare, deși se trece prin localități. În plus, construirea acestor drumuri este extrem de lentă. În licitația lansată termenele sunt de un an proiectare și doi execuție, însă sunt destul de sigur că nu se vor încadra. Niciun proiect de genul acesta din România nu s-a încadrat în termen. Fiind construit în interiorul localităților, sunt probleme cu relocarea utilităților, cu podețele de acces în curți și tot felul de situații punctuale care necesită rezolvare. Pot apărea și costuri suplimentare pentru că documentația pe care au lansat licitația nu este de calitate foarte bună. (…) În plus se lucrează sub trafic, iar în timpul în care se lucrează se circulă foarte rău, pentru sunt tot felul de devieri. Este genul de investiție fără cap”, a declarat Cătălin Drulă, pentru Mainnews.ro.
Drulă: Probabil că acele firme, investigate de DNA, vizează din nou acest contract
Pe de altă parte, Cătălin Drulă a lansat săgeți către adversarii politici de la PSD, pe care îi acuză că doresc ca anumite firme „de casă” să obțină contractul estimat de CNAIR la 1 miliard lei fără TVA.
„Ultima dată când s-a scos la licitație licitație o singură firmă a depus ofertă. Este vorba de o firmă din Neamț, apropiată de PSD și de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. Până la urmă n-au mai depus garanția, astfel că acel contract s-a anulat. (…) Totul relevă foarte clar modul de acțiune pe bază de comandă de partid. Am mari dubii că domnul Grindeanu a avut așa vreo viziune, el a executat o comandă de la PSD Dâmbovița și PSD Neamț. Probabil că acele firme, investigate de DNA, vizează din nou acest contract. Vom vedea când se vor depune ofertele și cu cine se va semna acest contract”, a acuzat fostul ministru.
Argumente pentru un drum expres nou
În opinia lui Cătălin Drulă, varianta optimă pentru legătura București – Târgoviște o reprezintă un drum expres, care să scoată traficul din intravilanul localităților și implicit să asigure o siguranță rutieră mai mare, dar și o viteză de circulație mai ridicată.
„Ideea mea era să facem un drum expres, care era aproape la fel ca autostrada, astfel ca aceste 45 de minute între București și Târgoviște să fie confortabile și sigure. Acel drum ar fi avut separator median, noduri de intrare și ieșire, iar costurile sunt costurile ar fi fost comparabile, pentru că se construiește mai repede de la zero, decât în aceste proiecte de dublare”, a argumentat Cătălin Drulă ideea construirii unui drum expres nou.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] Fostul ministru Cătălin Drulă, despre reluarea licitației pentru legătura București-Târgoviș… […]
… [Trackback]
[…] There you can find 94598 more Info to that Topic: mainnews.ro/fostul-ministru-catalin-drula-despre-reluarea-licitatiei-pentru-drumul-spre-targoviste-o-porcarie-probabil-ca-acele-firme-investigate-de-dna-vizeaza-acest-contract/ […]