Saturday, September 30, 2023
Jurnalism corect


Fostul deputat PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internațională, a fost trimis în judecată de procurorii din Republica Moldova

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 31 martie 2021

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internațională în urma unei condamnări la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, a fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova pentru că ar fi obținut fraudulos cetățenia acestui stat. 

Conform Procuraturii în formularul completat, Rizea a indicat „date care nu corespund adevărului”.

Mai exact, fostul deputat a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicția de acordare a cetățeniei Republicii Moldova. Totuși, la acel moment, învinuitul cunoștea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei.

Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestuia pentru „declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe.”

Potrivit legii, infracțiunea de care este învinuit se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 47.500 lei moldovenești (aproximativ 2.200 euro) sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Justiției vine cu precizări legate de cazul fugarului Cristian Rizea

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW