Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


Fostul consilier al Laurei Codruța Kovesi, delegat la Parchetul European

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 21 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Procurorul DNA, Marius Bulancea, a fost delegat pe o perioadă de 3 ani la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, conform surselor mainnews.ro.

Parchetul European  a cerut detaşarea în cadrul EPPO a procurorului DNA Marius Bulancea, anchetat în trecut de Inspecția Judiciară.

Cine este Marius Bulancea

Marius Bulancea este procuror DNA și şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Înainte să fie numit consilier al fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, Marius Bulancea a fost procuror DIICOT  la Iaşi.

În cadrul structurii centrale a DNA, Bulancea a condus secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, secţia a II-a DNA.

După ce Laura Codruța Kovesi a fost demisă din funcția de procuror-șef al DNA, aceasta a dorit ca parchetul să fie condus interimar de Marius Bulancea.

În 2019, după numirea lui Kovesi la conducerea EPPO, Marius Bulancea şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror european, însă a fost respins.

Procurorul Marius Bulancea a isntrumentat mai multe dosare care s-au aflat în atenția opiniei publice, printre care amintim dosarul procurorului general Tiberiu Nițu, clasat de ÎCCJ, și dosarul Gala Bute, pe care l-a și finalizat.

Cercetat de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară a declanșat, în 2017, măsura acțiunii disciplinare față de procurorul Marius Bulancea și alți câțiva magistrați de la DNA. Fostul consilier al lui Kovesi a fost vizat într-un dosar pe tema OUG 13/2017, în care Bulancea era acuzat că și-ar fi exercitat funcția cu gravă neglijență atunci când a anchetat ordonanța.

CSM a declarat nulă această acțiune disciplinară, iar Inspecția Judiciară a atacat în instanță decizia. ÎCCJ a decis ulterior că procedura acțiunii disciplinare desfășurate de Inspecţia Judiciară a fost viciată, fapt pentru care s-a decis anularea măsurii IJ.

sursa foto: HotNews

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW