Stirile zilei

Fostul campion mondial la box Mihai Leu a murit la vârsta de 57 de ani

Mihai Leu, fost campion mondial la box, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani. El era internat în stare gravă la secția de terapie intensivă a Institutului Clinic Fundeni de mai bine de o săptămână, relatează Agerpres.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune”, se transmite într-o postare publicată pe contul de Facebook al fostului campion.

Mihai Leu s-a născut în 1968 la Hunedoara. A început să boxeze în 1977, fiind legitimat, pe rând, la Clubul Constructorul din Hunedoara, la Clubul Metalul Hunedoara, la Dinamo și, în cele din urmă, la Steaua. A cucerit titlul de campion la juniori al României în 1983, 1984, 1985 și 1986, în anul următor fiind declarat campion mondial la juniori.

În 1991 boxerul a trecut la profesioniști, cucerind în 1995 titlul de campion intercontinental versiunea WBO, pe care nu și l-a apărat ulterior. În 1997 a devenit primul campion mondial la profesioniști din istoria României după ce l-a învins pe Santiago Samaniego. Un an mai târziu, Mihai Leu s-a retras din activitate în urma unei accidentări suferite în meciul în urma căruia a câștigat titlul mondial.

La sfârșitul lunii aprilie, presa sportivă relata că Mihai Leu a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD, din Hunedoara, după ce suferise o hemoragie internă. A fost internat la terapie intensivă, la spitalul Fundeni din București.

Articole Recomandate

Back to top button